În gară

În gara cu peroane lungi...

M-aştept să nu poţi să m-ajungi

Acolo între trenurile vii

Toate vagoanele-s pustii.

Vreun semafor înlăcrimat

Suspină după impiegat

Zâmbesc în lacrimi peste semne

Doar despărţirile eterne.

În pragul sălii cu ecou

Tot arlechinul... e erou

Vorbeşte tare... râde mult

Rosteşte snoave de demult.

Aiurea, un şuier în gară...

Dă semn de venire şi seară

Un zvon de venire-m-ajunge...

Şi-un semn de plecare-m-atinge.

În gara cu suspine lunge.

Cuvinte ascuţite

Luminându-te pe tine
Eu învăţ scriptura noastră
Care fără să ne lege
Face iarba-n noi să crească

Îi spun oului să fie
Mie-mi spun să fiu cu minte
Şi cu soarta neîntinată
Sunt mai viu ca înainte

Cazi în inima mea toată
Că povestea scrisă mâine
Şi-am să fiu, puţin din mine
Restul fie-va-n cuvinte

Omule!

Scutierul nu-i soldat!

Om cu har înnobilat

Are-n sine os de câine

Ce-i spui azi... îţi zice mâine.

Lătrătorul amărât...

Îl asmuţi şi-ţi sare-n gât!

Se ascunde în cuvinte

Îl crezi drept şi când te minte.

Omul cârn e omul snob

Nici nu ştie când e rob!

Nici nu vede, nici n-ascultă...

Te şi vinde... te şi uită!

Politrucul fără soare...
Râde... minte până moare!

Tu îl dai la latrină...

El căzând... se clătină.

Omul dacă nu e om...

Poate fi şi gentilom!

Are-n jur lingăi, glas, de oameni răi...

Are-n jur... potăi... seamănă cu ei!

Nu-i jăndarul împărat...

Peste tronul meu visat!

Şi dacă eşti brav

Aplecat gângav...

Om de rând...

EŞTI SCLAV!