Hai... Tata.. hai!

- Azi m-am întâlnit cu tata.
Venea calm... domol... acasă...
M-a-ntrebat unde-i zăbaua?
Şi-a intrat tăcut in casă!

M-a privit in dosul umbrei...
Aşa cred eu c-a făcut.
S-a împotrivit scălâmbei..
Cu un: Hei! Hai!.. Neîntrecut.

Şi-a împletit biciuşca sorții...
Aşa cred eu c-a făcut!
Dând semn viu in faţa morţii...
Ca un semn de netrecut.

N-am avut destule taine...
Şi nici vorbe de început.
Când m-am stins mărunt in haine
N-am ştiut ce m-a durut!

- Azi l-am auzit cum spune:
Hei! Hai! Sus române.. Hai!
A închis ochii plânși de lume...
Dar în ochii săi văd: Hai!

Ţie îţi zic

Ce-ai făcut cu legea noastră...

Biet nătâng legiuitor?

Ce-a crezut "sminteala " voastră,

Că murim... așa ușor?

- Ai îngenuncheat pădurea...

Și tot lemnul l-ai prădat,

Crezi că semnul și securea...

Ne-a fost dat... să fie luat?

Crezi că împărțeala țării...

O să-ți fie ție parte?

Într-o lume desfrunzită

Ai să vieţuiești departe?

Sau că lutul gliei mele...

O să îți mai rabde trupul?

Când faci sluj la chipuri rele

Să-mi vinzi mie tot avutul?

Cu trădarea legii noastre...

N-ai să fii vreun "nume mare "!

Doar rostit între blesteme...

Vei fi viu întru trădare!

Eu nu vreau să mor!

Eu, nu vreau să mor într-un pat,

De griji şi de dijme-apăsat!

Eu, nu vreau să mor în genunchi,

Când inima-mi bate-n rărunchi!

Nu vreau, să trăiesc în robie...
Cât inima-mi bate-n sclavie!

N-aş vrea, să mor Doamne... nicicând...

Cât am sub picioare pământ!

Sau rouă... şi taine şi dor,

De vis, de iubiri... am să mor!

Eu nu vreau, să mor liniştit...

Cât viaţă mai am de trăit!

https://catalincodru.blogspot.ro/

Și poate de-aia

I-am smuls și toamnei un surâs.
Mă înseninez... și poate, de-aia!
Aștept să-mi vină un răspuns.
Cât râd, cât plâng... cât toată ploaia!

Să nu-i spun omului ce nu-s!
Cânt felinarele... și ploaia.
Azi răsărit, mâine apus.
Mă înseninez... și poate de-aia!

Smulg întrebări din semnul plus...
Atât cât pot... și poate, de-aia!
Am zăbovit, fără răspuns..
Mai zbor, mai cad... mai râd...
Mai plâng... și sunt și eu un fel de nud.
Când toamna mea își plânge ploaia.

De nemurit

Lanţul zeghei mele-n veci...
A fost rupt... de buna oară.
Căci ce-am fost in zile reci.
M-a născut a doua oară!

Nici n-am dispărut, nici poate...
N-am căzut din prima salvă.
Am trăit in semn de roată.
Când am sărutat o palmă.

N-am trăit vreun fel de faimă.
Nimic Doamne.. N-am trăit!
Doar m-am bucurat in taină.
De un semn viu... nemurit!

Soldatul fără nume...

Eu n-am voit să fiu soldat,

Nici să am suflet sfânt de dac

Dar am un dor nebun să cânt

Liber, pe-acest străbun pământ!

Eu n-am voit să tulbur vrerea...

Nici cu rostirea sau averea

Vreunui venetic aciuat

În coasta mea de bun bărbat.

Nici n-am muncit pentru profani

Cu neamul meu sfânt de ţărani

Să văd copii cum îmi cer...

Un boţ de caş şi-un strop de zer.

M-am înrolat în bună pace...

Dac-am simţit că n-am ce face.

Ca bun soldat în sfânta ţară

Că n-am vreun nume de ocară!

Am doar o lacrimă amară.

Sunt Eu

Din - ceastă cupă să te -adapi!
Aşa cum n-ai sorbit vreodată
Nici apa bunului Iordan...
Nici apa vreunei vremi vreodată!

Să-mi-te înfrupţi... măcar odată...
Şi apoi să-ncerci se mi te-nfrunti
Cum ploaia a căzut odată...
Şi-a plâns încetul printre munţi.

Să crezi că ultima durere...
Te-a ţintuit atunci pe tine,
Să scapi de orişice trăire
Scârbin-du-ţi numele cu mine!

Ai să te simţi mică Madonna...
Umblând în gânduri... ca în munţi
Şi-ai să-nţelegi, biată fantomă...
Că, eu sunt unul... şi sunt mulţi!

Vindecă-te

Vindecă-te lume!
De tot ce te doare,
De lumina lunii...
N-o să te omoare!

Vindecă-ţi şi fii!
Ei au să te doară...
Vindecă-te lume!
Azi, întâia oară.

Vindecă-te astăzi!
Mâine nu există...
E o altă viaţă,
Să nu-ţi fie tristă!

Vindecă-te spirit!
Zbori spre nicăieri,
Doar înalţă-ţi visul...
Astă noapte... ieri!

Despre cuvântare

Cal             câine...
Motan          porc,
Oaie            vacă!

Şi lista poate continua...
Cu cât este mai vechi omul
În slujba dobitoacelor,
Cu atât ele pe el îl vor recunoaşte.
Dupe voce... dupe fire... dupe înfăţişare.
Fie că vor şti ele ce nume poartă,
Fie doar ştiu să răspundă omului.
- Păi dacă şi un animal îşi ştie numele...
Îşi cunoaşte starea,
Înseamnă că dumneata
- NU ai voie să spui că nu ştii cine eşti!
Înseamnă că uitarea ta spre cinstirea
Neamului tău...
Te face mai mic decât:
Calul          câine...
Motanul       porc,
Oaia            vacă!

Dă-mi!

Dă-mi să beau rachiu de zarzăr!
Te rog, dă-mi că mor...
Până ochii mi-i acopăr
Cu al lumii dor!

Dă-mi şi-un strop de-imbratişare!
Te rog să îmi dai...
C-am să mor, de-a mea visare
De-al tău vis de rai!

Dă-mi o vină de iubire!
Te rog, dă-mi ceva..
Să mă-mbăt de amăgire
Doar să ai ce-mi da!

Dă-mi o mână de cucută!
Te rog, să-mi împarţi!
Inima ruptă, durută
Vreau să-mi moară  Marţi!

Dă-mi!

Dă-mi să beau rachiu de zarzăr!
Te rog, dă-mi că mor...
Până ochii mi-i acopăr
Cu al lumii dor!

Dă-mi şi-un strop de-imbratişare!
Te rog să îmi dai...
C-am să mor, de-a mea visare
De-al tău vis de rai!

Dă-mi o vină de iubire!
Te rog, dă-mi ceva..
Să mă-mbăt de amăgire
Doar să ai ce-mi da!

Dă-mi o mână de cucută!
Te rog, să-mi împarţi!
Inima ruptă, durută
Vreau să-mi moară  Marţi!

Ce ar vrea Dumnezeu?

Vreau o mică catedrală!
Într-un mic tăcut blestem
N-am spitale şi n-am şcoală,
Dar am un întreg sistem.

Vreau să am gândirea vie
Într-un muc de lumânare
Nici biserica să-mi fie...
Locul minţii din trădare.

Ca o sfântă-alienare...
Vreau să aud de demne lupte
Repurtate cu sfinţie
De biserici grav corupte!

Am crescut cu frica asta...
Că-ntr-o zi, am să ajung,
Într-un rai cu viaţă-albastră,
Într-un rai din ăst pământ.

Dar Tu, când ai gonit vânzarea?
Din casa, templului ceresc,
Poate-ai uitat că întruparea...
E doar un bun trăit, firesc!

Eu n-am, să-ţi spun

Eu n-am, să-ţi spun minciuni adevărate.

Nici, vorbe mari, nici versuri, n-am să-ţi spun!

Din toate nopţile curate... doar sărutările, furate,

Uitate-n sinea mea am să-ţi îngân.

Atâtea gânduri se izbesc în mine...

Când inima-mi e soare în zenit,

N-ai timp să crezi destul în tine...

Aşa cum eu nu cred... că tu, m-ai fericit!

Pot să cutez să-ţi, tulbur existenţa...

Şi să-ţi adun din renunţări, culori neîmplinite,

Dar n-am să uit că toată rezistenţa,

E viaţa netrăitelor, iubirilor, iubite.

Eu n-am să-ţi spun poveşti trăite doar de mine,

Nu, n-am să-ţi spun că viaţa-ţi e minune,

Dar dacă ochii tăi îmi spun poveşti...

Poveste, ai să-mi fii... în astă lume!

Cât de demnă ai să fii... de al meu nume!

Dacă-am să vin

Vreau să miros a pâine şi-a ţărână!

Când am să mă întorc la voi,

Ţinând în mână datina străbună.

Să vindec neputinţe şi nevoi!

Vreau să miros a vin de buturugă!

A flori de fân, a iele şi-a destin.

Dar, pentru asta-mi trebuie voinţă...

Şi vouă... vă mai trebuie... puţin!

Vreau să miros a vânt de zbor de fluturi!

Să tulbur nordul cu zburarea mea.

Dar, izvorârea... nu se-ascunde-n ciuturi.

Nici viaţa asta...  nu e leac de iarbă rea.

Am să miros a inima şi-a sânge!

De-am să mă-ntorc, să vă îmbrăţişez.

Din pâinea inimii, ţărâna...  va învinge.

De n-am să vin... ajunge să veghez!