Doar pământul

Cine s-a luptat cu timpul...
Și-a crezut că îl învinge,
S-a luptat cu sine însuși
Câștigând ce nu se înfrânge!

Între atâtea lupte... vine...
Și iluzia letală
Că-ntre-atâtea nopți păgâne,
Doar credința e morală.

Întru-a sufletului boală...
Noi ne cerem argumente!
Dar greșim când cerem vamă...
Pentru gânduri indecente!

-Nu-i adevărată slujba,
Care cere rod din roadă!
Doar păcatul ne constrânge...
Să ne fim și rob... și roabă!

Cine-a vrut sa-și facă timpul...
O pedeapsă permanentă,
A uitat că "scut ori spadă"...
E iluzia-remanentă!

Scut nu ești, dacă nu simți...
Nicio spadă în vreo luptă!
Doar încearcă să nu minți...
Că ești ciot de spadă frântă!

Dacă te-ai luptat și tu...
Nu cu tine, doar cu timpul,
Poate-ai înțeles... sau... nu!
Că ti s-a acrit pământul!

Peste suflete... o iarnă

Obosit de-atâta iarnă
Cu o liniște deplină
Îmi las visele să-aștearnă,
Peste lumi potecă lină.

Jarul s-a spuzit în vatră.
Peste lume bate vântul,
Câinii nici nu mă mai latră
Simt în oase tot pământul.

Luna a albit la tâmple
Umblă hoți de amintiri,
Iar trăirile scălâmbe...
Sunt mai palide, dar vii!

Cumpăr flori, dar florăreasa...
Nu se miră că de o vreme
Iau flori numărate gata...
Doar cu numere obscene!

Cu o o liniște deplină...
Îmi las liniștea să-aștearnă.
Peste noi lumină lină...
Peste suflete... o iarnă!

Foc și tăcere

Iubeam doi ochi... și-i veneram...
Iubeam chiar tot la tine!
Eram tot eu când te chemam...
Erai parte din mine!

Din umeri parcă răsăreau,
Aripele-ți de înger!
Pe mine mă învăluiau...
Privirile-ți de fulger.

O noapte-ntreagă ne iubeam,
Iar timpul sta s-aștepte.
Cu zorii noi ne sărutam. 
Fără a prinde veste.

Tot infinitul era scurt...
Când mă gândeam la tine.
Sfinți și icoane erau scut,
Prea mult, prea sfânt, prea bine!

Apoi cu-o carte mi-ai răspuns...
Cu-o carte doar... cu una!
Și-am râs până am dat în plâns...
De atunci întotdeauna!

Pe cerul meu de răsărit...
Lumina... nu apare.
O stea pe cer, parcă a murit
O stea din Carul Mare.

De bună seamă... tu știai!
Că inima mă doare,
Venin și fiere îmi turnai...
Cu slove amăgitoare.

Te simt și-acum pe cerul meu!
Ești viață și durere!
Măcar în treacăt de-ai fi spus...
Sunt foc, dar sunt tăcere!

O gara

 Gara-i mică... părăsită
A albit murdar de var
N-o mai fluieră... să-i "zică",
Nici măcar câte-un mărfar.

Am îmbătrânit pe-o bancă
Așteptând același tren
Șinele sunt numai riduri
Și mor visele la fel!

Soarta lumii am trăit-o
Pe o bancă amândoi!
Gara-i mică... părăsită,
Gara asta suntem noi!