Să-mi fie iertată purtarea...
De laș înrobit care tace!
Nici moartea și nici îndurarea
Nu-mi spală onoarea stângace!
De laș înrobit care tace!
Nici moartea și nici îndurarea
Nu-mi spală onoarea stângace!
Să-mi fie iertată tăcerea...
Că nu iau ne bunul de moț!
În suflet se naște trădarea...
Încep să mă simt și eu hoț.
Că nu iau ne bunul de moț!
În suflet se naște trădarea...
Încep să mă simt și eu hoț.
Să-mi fie iertată căința!
De laș care trage să moară
În mine-i prea slabă dorința...
Și tac poate ultima oară!
De laș care trage să moară
În mine-i prea slabă dorința...
Și tac poate ultima oară!
Iertată să-mi fie purtarea...
Dar cine să-mi ierte prostia?
Că tac și mi-e caldă trădarea,
Iertând mi-am pierdut omenia!
Dar cine să-mi ierte prostia?
Că tac și mi-e caldă trădarea,
Iertând mi-am pierdut omenia!