Litanie de toamnă

E tot mai rece...
La mine în cuvânt
Eşti tot mai toamnă,
Eu tot mai iarnă sunt.

E tot mai noapte...
Pe cerul plin de vânt
Eşti tot mai toamnă,
Eu tot mai iarnă sunt.

Mi-e tot mai viscol...
În somn şi pe pământ
Mi-eşti tot mai toamnă,
Eu tot mai iarnă-ţi sunt.

Floare rară

 

Cu tot parfumul tău de floare rară

Ai răscolit culorile de toamnă

Să nu mai ştiu murirea ce înseamnă

Să uit trăind pieirea de afară

Ca un blestem de cântece de păsări

El vântul s-a înscăunat stăpân

Şi-n plâns de frunze ploile rămân

Din frigul meu cu tine mă acoperi

Mă las în voia verii ce-a trecut

Să cânt parfumul tău de floare rară

O umbră vine-n linişte şi omoară

Tot ce uităm şi credem că-i pierdut

Gând sfânt

 

Oamenii cu sfat din sat     s-au rugat cu glas plecat

Oamenii cu stare-n stat... au voit   şi li s-a dat.

Unora, le-a fost rostire... înainte de gândire

Celorlalţi le-a fost lăsat... darul    până li s-a luat.

Cei ce-au dobândit prin vrere... înainte de durere...

Au pornit pe loc război... când cu ei... când ei, cu noi

Cei, ce-au căpătat lumina... şi-au purtat în vremuri stima...

Nepătată, neînvinsă... cât o zare necuprinsă.

Nu-i pe lume loc mai sfânt... cât mai suntem, cât mai sunt

Loc de oameni de cuvânt... care-s demni pe-acest pământ.

Nu-i pe lume loc sub soare, pentru minţi rătăcitoare

Care vor să fie zei, neavând nici-un temei... tot sărmani... şi tot lachei!