Trezește-mă Doamne!

Rogu-te... Doamne!
Îmi iartă stângăciile!
Că păcatele mele au fost de încercare... si nicidecum lumești!
Am păcătuit cu gândul fără să fac moarte de spirit ori de om!
Am făcut păcate,  făcând alegeri!
Încercându-mă cu viața!
Fă-ți timp Doamne astăzi...
Să-mi tulburi trezia!
...Sau trăznește-mă Doamne!
Căci viu  mă trezești!

Noi ne-am

Ne-am împăturit o umbră
Într-o taină de mister
Și-am trezit în zori cocoșii
Dintr-un timp prea efemer

Noi am rânduit purtări
În calende decadente
Ne-am întruchipat toți zeii
În iluzii permanente!

Ne-am îngenuncheat toți pruncii...
Ce minune am făcut
Am trăit ca frunza ierbii
Noi care-am cosit cei sfânt!

Mutilând aceste vremuri
Ne înseninăm a moarte
Și în toate-aceste rânduri...
Murind, viața... ne desparte!

Ne-am trezit că ne apasă
Lumea asta prea-faimoasă
Când ne trecem, trecem iar..
Fără să avem habar!

Baladă

Zis-a Moise că ești prost!
Tudorele... tudorele...
C-ar fi fost... dragnea-ar fi fost...
Tudorele... tudorele!

Eu nu știu că nu l-am prins!
Tudorele... tudorele...
Cu biserica la lins
Tudorele... tu dorele!

Și-am zis verde lemn uscat!
Tudorele... tudorele...
Nici n-am zis... nici n-am mutat!
Tudorele... tudorele!

L-aș fi dat în judecată...
De l-aș mai fi dat, vreodată!
Dar a zis acest profet...
Că-a fura e un defect!
Ce să știi tu tudorele...
Că s-a pus Soroș pe rele!

Tudorele... tudorele!

O ispită

Un salcâm cu umbra lungă
A strâns ochii și-a-nflorit...
Și-acum plânge jos în luncă
Și se simte părăsit.

S-a îndrăgostit săracul...
De-o răchită subțirică,
Însă ea-l iubea pe altul...
Un plop zvelt cu frunza mică.

După ce că își făcuse
Planuri mari... să treacă balta...
L-a mințit scunda răchită...
Și-acum vrea să-și cate... alta!

Roi de gâze dau de știre,
Drama micului salcâm...
Și-ntr-o neînțeleasă fire
Vin copacii de pe drum.

Zarea s-a făcut subțire...
Sub privirea întețită.
S-a dat liber la iubire...
Toată lumea e-o ispită!

Și eu sunt un "stat paralel"!

Sunt singur și eu... și mă simt fericit!
Că nu văd vulgarul în orice nimic!
Mă-îndrept spre o punte pe care și El...
Își rumegă pașii-ntr-un stat paralel!

Ne suntem povară, când nu mai avem...
Să spunem...noi lumii! Noi noapte suntem?
În locul prostiei sunt oameni de fel...
De astazi eu sunt...
Un stat paralel!

Sfârșească-se lumea!
Căci lumea-i sfârșită...
Când prostu-i numit de o lume finită.
Eu doar îmi doresc să fiu veșnic rebel...
De astăzi sunt fix:
Cetățean paralel!

Era

Ea avea întotdeauna cele mai frumoase cuvinte într-un buzunar la piept... cred!
Pășea rar, iar uneori nu atingea podeaua... poate că dansa.
Avea cele mai frumoase buze.
Îmi amesteca gândurile cu fiecare sărut pe care ar fi putut să mi-l dea.
Ea avea cele mai frumoase gene!
Răpea suflete și inimi!
Asta făcea!
Ea avea brațe puternice si lungi... ca o religie!
Ea era săvârșită de off-uri... și le împlinea ca un cântec!
Ca o inimă geamănă era !

Ea era ca o poezie...
poezie fiind!
Ea...
Avea...
Era!

Tu... fără soț!

Pe strada veche... Nu veneai!
Norii pluteau a mucegai,
Pe șinele vechi de tramvai,
Se-mpleticeau pe rând doi cai.
În luna Mai!

Ai fi putut să-mi dai un gând!
Când roțile izbeau pe rând
Pe caldarâmul de pământ
Caii mușcau zăbala-n vânt,
Sub cerul sfânt!

Eu te-așteptam, deși știam,
Că vechiul drum de macadam,
Nu te-a văzut cam de un an,
Purtându-ți pașii pe sub geam.
Nu-nțelegeam!

Pe strada veche la un colț,
Săreau jăndarii toți pe-un hoț,
Și-l băteau că furase-un cloț,
De se-nchinau creștinii toți.
Tu... fără soț!

Despre albastru

Tu ai ales... albastrul pentru mine!
Tu faci din două zile mici o noapte.
Nu cred că m-am născut cu nemurire...
Și nici... că toate florile sunt moarte!

Tu faci albastrul să rasără viu!
Din ochii tăi întorși spre mine...
Mă simt prea plin, prea viu... ori prea pustiu.
Când zările din ochii tăi sunt pline.

Tu ai ales să-mi tulburi nopțile și taci!
Te rog să mă îndrumi spre vise demne!
Pe tine te visează... bogați, dar și săraci
Când taci tot cerul tău îmi face semne.