marți, 26 martie 2019

O ispită




Un salcâm cu umbra lungă
A strâns ochii și-a-nflorit...
Și-acum plânge jos în luncă
Și se simte părăsit.

S-a îndrăgostit săracul...
De-o răchită subțirică,
Însă ea-l iubea pe altul...
Un plop zvelt cu frunza mică.

După ce că își făcuse
Planuri mari... să treacă balta...
L-a mințit scunda răchită...
Și-acum vrea să-și cate... alta!

Roi de gâze dau de știre,
Drama micului salcâm...
Și-ntr-o neînțeleasă fire
Vin copacii de pe drum.

Zarea s-a făcut subțire...
Sub privirea întețită.
S-a dat liber la iubire...
Toată lumea e-o ispită!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu