În parcul cu o mie de stele

În parcul cu o-mie de stele,
Mai bate un vânt din trecut
Din toate trăirile mele...
Pe tine te simt cel mai mult!

În pieptul cu o-mie de glasuri
Cânt vise și zboruri și-acum,
Tot timpul ne trece prin ceasuri...
Și ora mi-e gata de drum.

În trupul cu o-mie de aripi
Bat inimi tăcute, dar bat...
Tu fără să știi... te descoperi
Eu fără să știu mă dezbrac.

În parcul cu o-mie de vise
Mă plimb și acum cu plăcere...
Lăsăm câte-o urmă-n culise...
Și mergem spre stele-n tăcere!

Vânt de frunze

Ciori gălăgioase întărâtă vântul...
Cerul gri și moale-mi pare c-a cedat
Se topește cerul s-a topit pământul
Azi e începutul unui ger ciudat.

Toți copacii lumii ne împart tăcere
Bat mătănii stropii rătăciți legal.
A rămas pădurea fără mângâiere
Așteptarea iernii e un semn banal.

Eu cer îndurare eroinei toamnă...
Nu știu cât vânt galben "s-a turnat" în frunze,
Au plecat cocorii... norii stau s-adoarmă,
Spune-mi o poveste cu trăiri confuze.

Într-un dans sălbatec... sufletu-mi se zbate...
Doamne câtă moarte Ai lipit de fluturi!
Ai rărit lumina... ceasu-mi se abate.
Și din cerul toamnei... vânt de frunze-mi scuturi.