Uitaţi sunt ei... Căzuţi noi suntem!

Înglodaţi în lacrimi sfinte...
Cu povară şi cu har...
S-au născut desculţi, cu minte...
Şi dau totul ca pe-un dar.

Nu cer lumii nici podoabe,
Nici arginţi, să-i vândă iar...
În pornirile neghioabe,
Se simt hălci pe galantar.

Dau cu mâna lor lavandă
Celor care vor să fie
Şi se-aşează-n lumea largă...
Ca o jertfă, sfânta vie.

Au uitat demult povestea...
`n care prinţul bun şi drept
Avea tot şi-şi purta zestrea
Peste lume, peste piept.

Azi îi colindăm pe aceia...
Ce-au trecut prin lume drepţi
Şi uităm că ne-au dat cheia
Unor gânduri de- înţelepţi.

Să-nchidem masa

Nu mai cânt demult la chefuri!
Lăutarii-s tot mai rari
Şi-au scurtat de-acum măsura
Cei cu sufletele tari.

Nu au domni... să le mai cânte,
S-au scurtat pe semne unii...
Şi nici chefuri nu-s mai multe
Bucură-se iar nebunii!

Am uitat să-închinăm masa,
Cu un cântec de pahar...
Şi ne e pustie casa
Fără zâmbet, fără dar.


Nu mai cânt de mult la chefuri,
Nu mai ştiu să dăruiesc...
Mese -i... un buchet de cântec
Dintr-un suflet boieresc!

Ce-ai cu mine?

Ce-am cu tine... mine?
Nu-s căzut vezi bine!
Nu-s încă pierdut
Chiar dacă-am căzut!

Ce-ai cu mine... sine?
Când mă lupt cu tine...
Chiar dacă-am căzut
Vezi că nu-s pierdut!

Ce-am cu tine... bine?
Mă ridic din tine...
Şi mă-nchin să ştiu
Dacă-s mort sau viu.

Să îmi strig, îmi vine...
Că sunt viu ca tine
Să îmi fie clipa,
Vie... din nimica!

Ce-ai cu mine.. tine?
Lacrimă îmi vine
Să simt până mor
Să mă lupt... să zbor!