Prezentul anotimp

Muşcă galbenul din parcuri
Din petale de copaci
Vântul lunecă pe garduri
Doar tu poţi să plângi când taci.

Cad pe drum nespovedite
Poame pline de parfum
Din castan sunt osândite
Toate hohotele acum.

Ca o umbră de îndoială
Intră ploaia ca o boală
Ai în ochi o formă goală
De cazan fierbând a smoală.

Doar o inimă mai săltă,
În destinul adormit
Ochi închişi... lumină albă.
Doar, boceşti, parcă am murit.

Când stai drept... şi nu stai "drepţi"!

Trecem nepăsători pe lângă bătrânii care vând o legătură de pătrunjel, pentru că au demnitatea să nu cerşească.
Nu ne interesează că aceşti părinţi de care nu ne pasă sunt înhăţaţi de poliţiştii comunitari.
Vedem zilnic "tâlhăria" la care suntem supuşi prin mărirea dijmei.
Ascultăm ca oile, minciunile sforăitoare care ne transforma în turmă.
Am căzut mai jos decât ne-am fi imaginat vreodată.
Suntem parte din această masă amorfă care nu înseamnă nimic... şi zicem că suntem popor, neam.
Tăcem în preajma oricui ne-ar putea spune să ne vedem de treabă.
Nu îi spunem mincinosului mincinos... nici turnătorului, turnător... nici hoţului, hoţ!

Aşa că sigur nu interesează pe nimeni că un om ajunge în stradă...
Nu e primul artist care sfârşeşte aşa.

Votaţi, dacă voi credeţi că vă ia cineva în seamă... şi staţi liniştiţi!
    Că aşa o să şi muriţi!

Fără să faceţi nimic, ştie ea moartea ce are de făcut.

Staţi drepţi!