vineri, 27 septembrie 2019

Țara cu cer și mare



De câte ori 'ți-e pofta trează...
Fă-ți timp să zbori măcar cu gândul!
La îngerii care veghează
Cu bunătatea lor pământul.

De câte ori ți-e dor de mamă...
Să-ți faci o cruce sfântă-n gând!
Și-adu-ți aminte că-i o rană
Și umbra ta pe-acest pământ.

Dacă de casă îți  e dor...
Și-ți  vine-n minte gând curat
Adu-ți  aminte... nu-i ușor
Să fi mințit, bătut, trădat.

Pământul bun e-o socoteală,
Dacă din el faci rod și case.
Nu-i  loc de troc sau de-nvârteală...
E sfânt și  bun...
Și-a cer miroase!

În loc de supărarea asta...
Adu-ți în suflet și mirare!
Nu ne-am născut pe lumea aceasta...
Fără paduri cu cer și mare!

joi, 26 septembrie 2019

Spune-mi lună



-Lună... spune-mi  câte stele,
Au jurat că nu te uită?
Noaptea dorurilor  mele...
A-nceput și doare încă!

Când ești sus și nemurirea
Te pândește cu sfială...
Nu te-ntreabă nici o clipă...
Dacă dragostea-i reală!

Toamna sufletelor  vine...
Și când nu e așteptată.
Azi iubești, mâine... ești bine...
Luna mea de toți curtată.

-Lună... spune-mi câte stele...
Știu cât doare depărtarea?
Câte fac din zori risipă...
Când  tu mândră-ți ții cărarea?

miercuri, 11 septembrie 2019

Vine toamna la Sulina



Am furat trei maci din soare
Dimineața la-mpărțit.
Doar noi doi și-un pic de mare 
Sub un semn de răsărit.

Am furat seninul clipei
Când o noapte a murit...
Și destinul unei zile,
A venit cu semn vrăjit.

S-au amestecat cu gânduri,
Toate visele  frumoase,
Vântul  s-a trântit la umbră
Face  tumbe printre  case.

Macii i-am  păstrat  cu vina
C-or să crească alții, iar!
Vine toamna la Sulina,
Vine toamna-n calendar!

marți, 3 septembrie 2019

Scrisori de la Malaia




Îți scriu de aici de la Malaia!
... Și versul meu rămâne ud
Tot cerul și cu mama Gaia
Mă îmbracă-n zbor de verde crud.

Aici când cerul se zburlește
Prăpăd coboară din azur,
Dar focul mândru... tot doinește
Din amintiri cu spirit pur.

Sunt toate bune la Malaia...
Se cântă  și  se râde mult.
Aici tot locu-ascunde semne...
De amintiri cu gust pierdut.

De aici îți scriu... de la Malaia!
Și las un semn de loc de vis
Aici e soare și  când ploaia...
Ne lasă amintiri în scris.