Poezia...

Poezia-i despre viaţă...
Despre tot, despre nimic,
Rima cu tăiş în faţă...
Spune tot... spunând nimic.

Lasă urme de-ndoială
Are forme de miraj...
Şi nu-şi face socoteală
Când dă semne de sevraj.

Poezia-i despre tine...
Despre dragoste şi vise,
Se înalţă şi se ţine...
Cât ai braţele deschise.

Versul său e ca un val...
Când ajunge peste lume
Vechi... şi totuşi actual
Lasă semne şi apune.

Poezia-i despre mine...
Despre inimă şi moarte
Despre ce a fost... şi vine...
Despre fiecare în parte.

Ca umbre...

Pe scena vieţii ne prelingem ca vechi umbre...
Cădem în întuneric şi nu ştim
Cum am venit şi nici unde pătrundem,
Dacă n-avem lumina dintr-o zi!

Ne facem rugăciuni... şi cerem sfat
Să ştim în ce lumină să rodim...
Şi ne trezim că toată viaţa-am lunecat,
Fără să ştim... fără să fim!

Alunecând ne facem şi cutumă...
În urma noastră... luminează sori,
Nu-i inimă...  mai inimă ca lumea...
În care... am rodit de sărbători.

Ne-încredinţăm că ştiu...  şi alţii vrerea,
Ne facem prozeliţi din bieţi copii...
Şi ne trezim că-n noi... nu-i învierea
Acelor morţi... şi-a celor vi!

Murim lăsând în urmă alte umbre...
Care în vanitatea lor de orbi
Vor sfătui şi alţi netoţi să umble
În valea umbrelor... în valea...
Celor ce sunt corbi.

De ce-aş voi?

De ce-aş voi... să vi când plec?
... azi jumătatea lunii moare,
Se nasc iubirile şi trec...
În locul clipei viitoare.
Râdeai şi tu... credeam şi eu,
Atât de udă-i renunţarea...
M-am stins în dorul meu, mereu...
Şi-n mine... ploaia-i o povară.
Poţi să m-atragi cu jurăminte...
Şi să mă legi cu vreun descântec
În mine zeii spun legende...
La mine-n suflet eşti... doar pântec.

Înseninat mă voi trezi... dacă trezire... e totuna...
Cu seara în care nu voi fi, decât un cântec... cum e luna.
Voi face poate trei rotaţii... în calea ultimului pas...
Şi voi trăi trei generaţii... în ceru-n care am să mă nasc.

De ce-aş voi să vi... vreodată...
Să mă împiedici să fiu eu,
Dacă în ochiul meu tomnatec
Ascund un vis... şi-ascund şi-un zeu?

Fi om!

Nu există om mai om decât omul!
Respectă-l şi aplaudă-l dacă e momentul lui!
Iubeşte-l pentru că este semenul tău...
Învaţă, dacă ai ce...
Strânge-l în braţe, pentru că este om!
Şi nu uita să nu-l uiţi!
Dacă fiare te strâng... pompier e omul...
Dacă rană... ai doctor e omul,
Aşa cum dacă pojar îţi arde sufletul... prieten
Este omul!
Slovă dacă-ţi curge-n suflet...
Omul e cel care te ridică!
Cum om e cel ce-ţi este dascăl...
Şi om e cel ce îşi ascunde trăirea în iubire!
Om e cel care te iubeşte...
Pentru ca om te-ai născut să fi!
Fi om!

Dar din suflet

Stropeşte-i mielului un vin!
Cu îndoială şi durere...
Şi dacă vrea... mai dă-i puţin
Lumină lină-n mângâiere.

Un ou roşit... şi un strop de drob...
Alină-i foamea cu vestire
Să nu-i mai fie lumii rob
Să-i fie firea-n bucurie.

Plăcintă... rostuită-n Pască...
Dă-i omului să se aşeze
Să simtă casa omenească
De n-are unde să-nopteze.

Dă-i... dar din suflet... dar, să fie!
Dacă ai inimă de om
Să simtă omul bucurie...
De azi... şi noi... trezi-ne vom!

Spune-i...

Spune-i lumii că-i păcat!
Să uiţi tot ce-ai învăţat
Când... cu zările senine
Învăţai cântări divine!

Spune-i lumii că-i păcat!
Să stai cu capul plecat...
Şi în zările haine...
Să te rogi în limbi streine!

Spune-i lumii că-i păcat!
Să uiţi de unde-ai plecat,
Cine-i mumă pentru tine...
Când gând bun în minte-ţi vine!

Spune-i lumii că-i păcat...
Să îţi laşi ceriul furat,
`nalt albastru se cuvine,
Dacă dor din tine vine!

Spune-i lumii cine suntem!
Când în inimă ne umplem...
De iubiri, de dor, de drag
Spune-i lumii că sunt steag!

Cum au fost ai mei strămoşi,
Drepţi şi buni şi cuviincioşi,
Lup viteaz lângă catarg...
Şarpe! Dacă ochii-mi ard!

Spune-le să ştie bine!
Că e ţara mea şi mâine!
Că n-am vreme deîmpărţit...
Din pământul meu iubit!

Visul necăpitanului

Chiar şi cel mai bun căpitan
Care are cea mai bună corabie...
Şi deţine cel mai bun echipaj
Se poate rătăci pe mare fără vreo hartă!

Aşa cum cel care îşi închipuie că e căpitan
Care are o barcă aproape corabie
Care are în preajma sa un echipaj...
Poate găsi drumul pe mări noi.

Este cel care crede în el şi în echipaj...
Şi în corabie,
Dar crede şi în vise... şi în legende!

Doar necăpitanul străbate mări cu o necorabie
Fără să aibe un echipaj-echipaj
Fără să-şi zdrobească necorabia de stânci

Doar necăpitanul face o hartă!

Ca mai apoi căpitanii cei mai buni...
Cu cele mai bune corăbii...
Cu cele mai bune echipaje să ajungă în acelaşi loc!

Călăuziţi de visele...
Şi hărţile necăpitanilor...

Scrisoare sufletului meu

- Vezi? Cum din înalta zare
Veşnicia îţi vorbeşte...
Şi-ţi aruncă-n frământare
Inima... care gândeşte?

Teorii pe care orgoliul...
Nici mort nu le recunoaşte
Se învălmăşesc în tine...
Ca şi cum... acum s-ar naşte?

După nopţi de rugăciune...
Se-mplineşte ruga ta
Şi ce-ai vrut, nu-ţi mai e bine...
Astăzi ai mai vrea ceva.

Ţi-ar fi bună şi povaţa...
Învăţată până ieri,
Dar prezentu-ţi schimbă viaţa...
Şi-ţi dă alte lungi poveri.

Ca un scarabeu cinstit...
Te învârţi în timpul tău
Gândurile te-au smintit
Ce primeşti... e bun şi rău.

... Şi te-ntrebi, dacă vreodată...
Ai s-ajungi la vreun sfârşit
Dacă Dumnezeu nu iartă...
Ai fost bun? Sau n-ai greşit?

- Vezi? Acum când vrei "mai bine"...
Ţi se pare că-i greşit
Să tot cauţi vină-n tine...
- Vezi sfârşit în infinit?