Ca umbre...

Pe scena vieţii ne prelingem ca vechi umbre...
Cădem în întuneric şi nu ştim
Cum am venit şi nici unde pătrundem,
Dacă n-avem lumina dintr-o zi!

Ne facem rugăciuni... şi cerem sfat
Să ştim în ce lumină să rodim...
Şi ne trezim că toată viaţa-am lunecat,
Fără să ştim... fără să fim!

Alunecând ne facem şi cutumă...
În urma noastră... luminează sori,
Nu-i inimă...  mai inimă ca lumea...
În care... am rodit de sărbători.

Ne-încredinţăm că ştiu...  şi alţii vrerea,
Ne facem prozeliţi din bieţi copii...
Şi ne trezim că-n noi... nu-i învierea
Acelor morţi... şi-a celor vi!

Murim lăsând în urmă alte umbre...
Care în vanitatea lor de orbi
Vor sfătui şi alţi netoţi să umble
În valea umbrelor... în valea...
Celor ce sunt corbi.