Popi religii și Dumnezei închipuiți

Popi zăluzi cu mintea scurtă!
Când ați pomenit vreodată...
Că se cade să fi prost...
Și că Dumnezeu te iartă?

Popi cu mintea-ntunecată...
Cum vă vine să vă-ncrede-ți?
Că făcând ziduri și storuri...
Voi ve-ți fi trecuți de poartă?

Popi cu bani... popi necurați!
Ați făcut cumva vreo faptă?
Și în loc să blestemați...
Le-ați dat celor vii o soartă?

Popilor numiți politic!
Stați în strane anevoic!
V-ați mânjit... păcat că sunteți...
Prea plătiți de omul stoic!

Popilor... să n-aveți parte!
De a doua întrupare...
Vă va întreba chiar Domnul!
Ce bani am cerut eu oare?

Pășești

Tu nu-mi mai pășești peste frunze,
E gheață pe banca de piatră
Și doruri mă-acuză confuze...
Nici eu nu sunt cel dealtădată!

Ai buze de vară senină
Cu rouă de lacrimi de fată,
Sâni verzi cu mișcări de lumină
Eu simt că trăiesc dintr-o dată!

Ai mers de făptură divină...
Prezența-ți mă face să flutur
În ochi ai dorință și vină
Te simt și te vreau și mă scutur.

Ce pas îți mai piere prin frunze?
Ce inimă simți că-mi mai bate...
În toamnele mele confuze...
E totul la fel de departe.

Tu n-ai vină

Eu n-am pat!
 -Să-mi fac loc să te desfac. Tu n-ai cum...
Eu nu am unde
Să-ți spun fericiri fecunde!
M-aș ascunde...
Nu știu cum!
Nu știu, până ce și cum.
Nici nu-mi pasă că nu  știu...
Cât mi-ai fost, dacă-i târziu?
Tu n-ai vină?
Eu nu-ți sunt!
Semn purtat în loc de gând.
Dor purtat la purtător,
În lumina ochilor.
Tu n-ai vină că te știu,
Plouă-n mine...
Plouă viu!
Eu n-am vină că trăiesc,
Tot ce-i viu și pământesc!

Tu n-ai vină.... asta-i clar!
Eu sunt viu, dacă măcar...
Te visez o noapte... și..!
Te iubesc cât oi iubi!

Îndemn

-Moarte,tu cadână pură...
Ce îmi treci prin cale-agale...
Lasă-ți trena, să mă bucur,
De mila Măriei tale!

-Moarte  te-ai gândit vreodată...
Să încerci vreo învoială?
Să lași vorbe bune-n spate
Ca-ntr-o veche socoteală ?

-Moarte ți-ai uitat menirea!
Mă pândești așa de-o viață
-Fă-ți cum știi tu datoria,
Dar te rog să mergi în față!

Și toamna vine

Și  vine toamna după noi...
Ca un răspuns... "ce se cuvine!"
O toamnă  pentru amândoi,
Te atrage... și mă ia pe mine!

Când locul vieții e vândut...
Pe ani frumoși... pe clipe multe,
Nu-i loc de... "eu aș fi putut!"
Nu-i  loc de  prea multe cuvinte!

Trag un  oblon peste un an...
Îl trag cu mare osteneală,
Nu știu dacă mai plânge un castan...
Când voi închipuii o vară!

Și  vine toamna după noi...
Ca un răspuns... "ce se cuvine!"
O toamnă  pentru amândoi,
Te atrage... și mă ia pe mine!

Aș fi putut

Aș fi putut să  te visez întreagă...
Și-n visul meu parfumul să-ți respir,
Dar ce folos că  doar un vis ne leagă,
Tu nu poți fi un simplu musafir!

Tu n-ai știut că te iubesc în taină,
Nici lumea toată nu avea să știe...
E noapte azi pe cerul meu de spaimă
Mi-ai fost tu lună, cer și poezie!

Aș fi putut, dacă-aș putea să  pot...
O-ntreagă simfonie să-ți  șoptesc,
Dar mă afund în visul meu de tot...
Și te iubesc teribil și firesc!

Puteam să fiu un arbore trăznit...
Şi frunzele să-mi cânte a tăcere,
Cu fruntea aşezată spre zenit...
Aş fi rodit dorinţă vin și miere!

Țara cu cer și mare

De câte ori 'ți-e pofta trează...
Fă-ți timp să zbori măcar cu gândul!
La îngerii care veghează
Cu bunătatea lor pământul.

De câte ori ți-e dor de mamă...
Să-ți faci o cruce sfântă-n gând!
Și-adu-ți aminte că-i o rană
Și umbra ta pe-acest pământ.

Dacă de casă îți  e dor...
Și-ți  vine-n minte gând curat
Adu-ți  aminte... nu-i ușor
Să fi mințit, bătut, trădat.

Pământul bun e-o socoteală,
Dacă din el faci rod și case.
Nu-i  loc de troc sau de-nvârteală...
E sfânt și  bun...
Și-a cer miroase!

În loc de supărarea asta...
Adu-ți în suflet și mirare!
Nu ne-am născut pe lumea aceasta...
Fără paduri cu cer și mare!

Spune-mi lună

-Lună... spune-mi  câte stele,
Au jurat că nu te uită?
Noaptea dorurilor  mele...
A-nceput și doare încă!

Când ești sus și nemurirea
Te pândește cu sfială...
Nu te-ntreabă nici o clipă...
Dacă dragostea-i reală!

Toamna sufletelor  vine...
Și când nu e așteptată.
Azi iubești, mâine... ești bine...
Luna mea de toți curtată.

-Lună... spune-mi câte stele...
Știu cât doare depărtarea?
Câte fac din zori risipă...
Când  tu mândră-ți ții cărarea?

Vine toamna la Sulina

Am furat trei maci din soare
Dimineața la-mpărțit.
Doar noi doi și-un pic de mare 
Sub un semn de răsărit.

Am furat seninul clipei
Când o noapte a murit...
Și destinul unei zile,
A venit cu semn vrăjit.

S-au amestecat cu gânduri,
Toate visele  frumoase,
Vântul  s-a trântit la umbră
Face  tumbe printre  case.

Macii i-am  păstrat  cu vina
C-or să crească alții, iar!
Vine toamna la Sulina,
Vine toamna-n calendar!

Scrisori de la Malaia

Îți scriu de aici de la Malaia!
... Și versul meu rămâne ud
Tot cerul și cu mama Gaia
Mă îmbracă-n zbor de verde crud.

Aici când cerul se zburlește
Prăpăd coboară din azur,
Dar focul mândru... tot doinește
Din amintiri cu spirit pur.

Sunt toate bune la Malaia...
Se cântă  și  se râde mult.
Aici tot locu-ascunde semne...
De amintiri cu gust pierdut.

De aici îți scriu... de la Malaia!
Și las un semn de loc de vis
Aici e soare și  când ploaia...
Ne lasă amintiri în scris.

Să punem vin în felinare

Aș vrea o noapte să petrecem!
Într-un destin de lună nouă,
Doar în rostiri să ne întrecem...
Și-n vinul mirosind a rouă.

Poteci de drum cu pași nesiguri...
Să răsfoim sub tălpi cuminți,
Iar învoiala să ne fie...
Simțire-n rătăciri de sfinți!

Să ne dăm liber la crezare!
Și visul să ne fie plin...
Că nu-i drum bun spre altă zare...
Sau zbor curat... ori zbor deplin.

Aș vrea o noapte să petrecem!
În noaptea-n care fiecare...
Va lumina pe unde trecem.
Să punem vin felinare!

La moară

Să-mi fac umbra să răsară
Când îți faci tu drum la moară
C'-am un dor care mă doare
Când în ochi porți stropi de soare.

Să te faci că ai vreo treabă
Cât privirea-mi să te vadă
Inima să-mi bată acum
Când treci singură pe drum.

Să-ți fac semn să te oprești,
Pentru ochii mei lumești.
Să-mi mai împlinesc un dor
Din lumina viselor.

Să-mi faci umbra să răsară,
Petru-a nu știu cât-a oară...
Și apoi... așa-ntr-o doară...
Să vii... să n-ajungi la moară!

Când cuvântul

Au zburat prea multe umbre, peste sufetu-mi curat.
N-au mai stat să mă asculte... și de ce... ar mai fi stat?
Se înseninează noaptea, pentru suflete de frați;
Azi cei ce-au certat chiar moartea...
sunt certați și cercetați!

Se arată ca o zare, slavă-n soarele curat.
Se destăinuie ca marea, viața-n suflet de "pirat".
Am ajuns aici cu vântul, fără vreun cufăr cu bani.
Am să-ngenunchez trădarea unei șlehte de golani!

Stelele vântul și frigul... au să-mi fie mal sau dig!
În asemănarea mâinii, care-mi face semn să strig.
Ochii sufletului astazi, îmi adună scoici credule.
Eu am să -mi asum în taină, ce nici inima nu-mi spune!

Judecata asta a lumii
Are și deprinderi bune.
Jos sunt toți, dar sus sunt unii...
Cu pedepsele imune.
S-ar cădea să facem legea,
pentru cei ce sunt certați?
Să-încălcăm puțin porunca,
pentru cei mici și-încuiați?

Au zburat prea multe umbre, peste sufetu-mi curat...
Când cu zborul...
Când cu vântul
Când cu sufletul curat!

Eu te-am iubit copilă

Eu te-am iubit copilă!
Cât cerul și cât marea
Au plâns în mine zeii...
Și-n ei m-am rătăcit!
Nu se răzbună vântul
În turnul vechi.... și-n zarea
Care pe mine-aproape...
M-au stins și m-au strivit.

Eu te-am iubit copilă
Precum un paj de cupă
Care visează potul
În vis de  parior...
Și am știut că negrul
E jalea mea iubito,
Când am căzut năpraznic...
Un cal pe tabla lor!

Eu te-am iubit copilă!
Precum iubește zborul
O pasăre rănită
Care-a căzut din cuib.
Dorindu-și pentru sine
O moarte fericită
Sărind cu pieptu-'n gheare,
Iar pentru pui... cu-un schimb!

Eu te-am iubit copilă...
N-am spus-o niciodată!
Ce-ai fi știut atunci?
Acum... ce-ai fi știut?
Îndrăgostit prostește
Eu mi-am  pierdut cărarea,
Dar am visat regește...
Și vieți am petrecut!

-Eu te iubesc... copilă!
De-ai știi cât te iubesc...
Acum când toate acestea
Sunt duse și-îngropate,
Nimic nu mai contează
Nimic nu e firesc,
Dar te iubesc... iar moartea..
Va sta în mine trează!

Lumină de drum

E vară și soare și-mi vine de drum
În zâmbetul tău, trăiesc o schimbare
Trăiește-ți, dar,  viața... trăiește-o acum!
Că nu-i o banală întâmplare!

Pe margini fug plopii... fug plopii de drum
E veșnică fuga spre zare,
E rouă în mine... și-n tine acum!
Suntem doi fugari de uitare!

De drum n-am bilete... nici gară nici tren...
Pe tine te am și-mi ajunge!
Cu-o mână întinsă pe tine te chem
Din spate doar vântul ne împinge.

Ne-așteaptă asfințitul... la capăt de drum,
Se uită mirat și ne întreabă
Mimând fericirea cu-un soi de parfum
Trăine-vom viața întreagă?

Lumea pretinsă

Le-am spus florilor să mintă...
Și-au rămas fără parfum,
Dar acum, eu sunt minciuna
Înfloririlor de scrum.

Le-am spus ploilor să mintă...
Și m-au nins cu solzi de gheață
Cerul înflorea lumina
Norilor ce-mi plâng în piață.

Le-am spus stelelor să mintă...
Și-au ținut lumina stinsă,
Noaptea m-a înghițit pe mine...
Prins în lumea mea pretinsă.

Fac focuri!

Leo... ți-am spus că focul nu arde putregaiul și nici lemnele nătângi!


În loc de drum bun...
Las steagul în poartă!
N-am timp să vă spun,
Dar steagul îmi poartă...
Un fel de sunt... bun,
Trăiesc și sunt viu!
Fac focul în sobă...
Și focul mi-e fiu!
Azi-noapte pe ceruri...
Tot fumu-mi pierea,
Prin vânturi căzute...
Prin baștina mea.
Prin crângul tăcut,
Cu vis de uimire!
Mă-ntinde visarea și uit
De trăire!
Fac focul în sobă!
Și-n suflet mai ard...
O ultimă rugă..
Din ultimul gard,
Să știe și obștea că încă
N-am zis !
Aminul suprem.... aminul prezis!
Fac focul să vadă...           Tot omul că sunt!
O parte...  murire...  o parte pământ!
Fac focul în cinstea...
Străbunilor mei!                Fac parte din focul ce-l vântură ei!

...Fac focuri!
Să spun...
Fac focuri de vatră...
Să-ți spun că trăiesc,
Încă...  vremea mă iartă!

Ploi de Mai

Luni târziu dinspre pădure
A venit un nor de ploaie...
Nu s-a bucurat de vreme,
Dar a plâns peste pâraie.

A dat iute-n vijelie...
De-asta... scurtă și nervoasă.
Și-a lăsat obolul pâinii,
Rostuind roade pe masă.

A blagoslovit pământul!
Ca un vânt cântând la nai,
Spunând cum ziceau bătrânii...
Plouă-n Mai, avem mălai!

Dacă-ar fi să plouă-n luncă...
Unde-am fost întâia oară...
Aș da cerului poruncă:
-Să ne țină-n primăvară!

Ochii lumii

Am căutat iubiri cu ochii lumii...
Și ochii spre iubire s-au uitat!
Au plâns, au râs și au iubit păgânii,
Dar la final de lacrimi s-au uscat.

Am căutat lumini pe timpul nopții...
Iar cerul m-a făcut atent.
Mergând în orb precum deștepții
Am șchiopătat în visul decadent.

Am căutat un semn pe la ferestre
Cu chipul tău înnobilat.
M-am rătăcit fără a prinde veste...
Și de iubire ochii tăi s-au luminat!

În numele focului

...Și apă multă era în vremurile acelea!
Curgea din cer, ieșea din pământ,
Așa cum curgea...  sau se oprea, dacă avea trebuință.
-Oamenii i-au spus atunci apei... apă!
Și viață i-au spus apei!
În tot locul se trăia frumos...
În tot binele se trăia.
S-au scris religii în numele vieții și vieți în numele morții!
Au apărut  filozofi care știau să se facă plăcuți... Și muze care plăceau au apărut!
-Tot cerul era o apă!
Oamenii și-au dorit mai mult...
Și au uitat de începuturi!
-Atunci s-a prăvălit focul cu vuiet,
Dintr-odată doi copaci s-au aprins.
-Focului i-au spus "vină"!
Pentru că se temeau de el și  adevăr i-au spus focului.
Toate întâmplările nefericite erau din cauza focului.
În numele focului se făcea dreptate...
Erau uciși cei curajoși și focuri se făceau pe dealuri...
Și în foc erau aruncați cei încercați!
Focul era o erezie a celor mulți.
În numele focului s-au scris religii...
!
Viața focului era scurtă.
Apa, ca o viață, trăia atât cât putea.
Focul, ca o ardere, era cât o trăire!
Iar noi toți trăiam în numele focului!

Despre drone salvatoare

Eu nici nu știu dacă dronele salvatoare au voie să zboare.
Curtea constituțională... încă se întrebă dacă zborul a fost permis legal.
Un procuror mă întreba într-o seară...
Ce vină are el să se sesiseze... sau să se pensioneze?
( aici erau oarece pensii care rânjeau la muți
... ?.... )
O muie uriașă plutea peste patria mea...  peste guvern... peste... țara mea!?
Dacă o dronă salvatoare ar vrea să mă salveze...
Veorica... ar putea să spună... că e incompetentă!
Carmen dan... m-ar acuza...
Spunând: că prima sârmă
... a fost direct în rectul dumneaei... sau în priza... !
-Păi dacă dronele salvatoare...
Clar nu au voie să zboare...  Ce complet ne lasă pe noi vinovați... cu dor de zbor?

Te iubesc ?

Dacă din muguri faci un ram...
În ceasul primăverii...
Eu înfloresc doar să te am
-Postească-n veci toți merii!
Visând iubirea ta în veci
Am să răstorn pădurea
A înflorit cu stele reci
Pe jos... și pe aiurea!
Tu doar... postești, iubirea noastră...
De... n-aș mai fi creștin!
M-aș face, cred... vreun fel de moaștă... în felul meu divin.
Și te-aș propune printre sfinți!
Ca pe un fel de Evă...
Dar vezi... fecioarele-ntre sfinți...
Se tulbură spre sevă!
Dacă din muguri faci un ram...
Eu... am să te iubesc!
Tu ești... cum eu nu-aș mai fii!
Tu știi cât te iubesc?

Despre împreunare

Am împreunat mările și apoi le-am despărțit!
Să nu mai zică nimeni vreodată că nu "se poate încerca marea cu degetul".
Am împreunat munții...
Să nu mai zică oamenii că nu se întâlnește "munte cu munte"!
Am împreunat cerul cu pământul... să nu mai zică nimeni că răsăritul este al nimănui!
Am împreunat cuvintele... să poată spună fiecare ce gândește!
Dar am rugat pe toată lumea... să spună, doar ce crede că merită spus!

Fir de viață

Pe poteci de ape negre,
Trage luna să se spele
Peste netedele unde...
În vâltori cu ape grele!

Noaptea cade obosită
Și se teme că aici
O să-i numere urmașii...
Pașii obosiți și mici!

Lilieci sfârșindu-și treaba
Se îndreaptă către turle,
Fluturi înfrățiți cu pleava
Își petrec robirea-n turme.

Ierburi drepte ca lumina
Stau în calea izgonirii,
Trestii cu-aplecări de vină
Își tot plâng sămânța firii.

În desișu'-aproape negru...
Pui de lișițe timide
Țipă și-și fac mândru glasul...
Din cotloane... de firide.

Dintr-o dată nouri roșii...
Merg pe cer, ca la comandă.
Și se-arată-n depărtare...
O lumină blândă, caldă!

Roșu ca un fel sânge...
Sparge provocarea zării
Și își crește-a sa lumină
În tot crudul revărsării.

Tot pământul se-înfioară!
Lumea-și ține răsuflarea.
Și cu toată  străduința...
Peste noi se-înalță vrerea!

Alb și cald nechează caii
Bucură-se-n veci lumina,
Azi am dobândit o viață...
Îngeri blânzi ne poartă vina!

În rai rai la Reci

Îmi place apa rece-n Reci...
Îmi plac și oamenii frumoși,
N-aș mai pleca în veci de  veci
... acolo-s îngeri păcătoși!

Noaptea e scurtă, dar frumoasă!
În jurul focului sunt zâne,
Nici nu-ți dorești să pleci acasă...
Căci ce-i frumos, frumos rămâne!

Noaptea străjerii-înfometați...
Încing dispute crunte.
Acolo pini-s mai înalți...
Și cerurile-s blânde!

Dacă vreun zeu cu chef de sfadă,
Își face drum la Reci...
E dat afară din ogradă!
Așa-i în rai... dacă petreci!

Trezește-mă Doamne!

Rogu-te... Doamne!
Îmi iartă stângăciile!
Că păcatele mele au fost de încercare... si nicidecum lumești!
Am păcătuit cu gândul fără să fac moarte de spirit ori de om!
Am făcut păcate,  făcând alegeri!
Încercându-mă cu viața!
Fă-ți timp Doamne astăzi...
Să-mi tulburi trezia!
...Sau trăznește-mă Doamne!
Căci viu  mă trezești!

Noi ne-am

Ne-am împăturit o umbră
Într-o taină de mister
Și-am trezit în zori cocoșii
Dintr-un timp prea efemer

Noi am rânduit purtări
În calende decadente
Ne-am întruchipat toți zeii
În iluzii permanente!

Ne-am îngenuncheat toți pruncii...
Ce minune am făcut
Am trăit ca frunza ierbii
Noi care-am cosit cei sfânt!

Mutilând aceste vremuri
Ne înseninăm a moarte
Și în toate-aceste rânduri...
Murind, viața... ne desparte!

Ne-am trezit că ne apasă
Lumea asta prea-faimoasă
Când ne trecem, trecem iar..
Fără să avem habar!

Baladă

Zis-a Moise că ești prost!
Tudorele... tudorele...
C-ar fi fost... dragnea-ar fi fost...
Tudorele... tudorele!

Eu nu știu că nu l-am prins!
Tudorele... tudorele...
Cu biserica la lins
Tudorele... tu dorele!

Și-am zis verde lemn uscat!
Tudorele... tudorele...
Nici n-am zis... nici n-am mutat!
Tudorele... tudorele!

L-aș fi dat în judecată...
De l-aș mai fi dat, vreodată!
Dar a zis acest profet...
Că-a fura e un defect!
Ce să știi tu tudorele...
Că s-a pus Soroș pe rele!

Tudorele... tudorele!

O ispită

Un salcâm cu umbra lungă
A strâns ochii și-a-nflorit...
Și-acum plânge jos în luncă
Și se simte părăsit.

S-a îndrăgostit săracul...
De-o răchită subțirică,
Însă ea-l iubea pe altul...
Un plop zvelt cu frunza mică.

După ce că își făcuse
Planuri mari... să treacă balta...
L-a mințit scunda răchită...
Și-acum vrea să-și cate... alta!

Roi de gâze dau de știre,
Drama micului salcâm...
Și-ntr-o neînțeleasă fire
Vin copacii de pe drum.

Zarea s-a făcut subțire...
Sub privirea întețită.
S-a dat liber la iubire...
Toată lumea e-o ispită!

Și eu sunt un "stat paralel"!

Sunt singur și eu... și mă simt fericit!
Că nu văd vulgarul în orice nimic!
Mă-îndrept spre o punte pe care și El...
Își rumegă pașii-ntr-un stat paralel!

Ne suntem povară, când nu mai avem...
Să spunem...noi lumii! Noi noapte suntem?
În locul prostiei sunt oameni de fel...
De astazi eu sunt...
Un stat paralel!

Sfârșească-se lumea!
Căci lumea-i sfârșită...
Când prostu-i numit de o lume finită.
Eu doar îmi doresc să fiu veșnic rebel...
De astăzi sunt fix:
Cetățean paralel!

Era

Ea avea întotdeauna cele mai frumoase cuvinte într-un buzunar la piept... cred!
Pășea rar, iar uneori nu atingea podeaua... poate că dansa.
Avea cele mai frumoase buze.
Îmi amesteca gândurile cu fiecare sărut pe care ar fi putut să mi-l dea.
Ea avea cele mai frumoase gene!
Răpea suflete și inimi!
Asta făcea!
Ea avea brațe puternice si lungi... ca o religie!
Ea era săvârșită de off-uri... și le împlinea ca un cântec!
Ca o inimă geamănă era !

Ea era ca o poezie...
poezie fiind!
Ea...
Avea...
Era!

Tu... fără soț!

Pe strada veche... Nu veneai!
Norii pluteau a mucegai,
Pe șinele vechi de tramvai,
Se-mpleticeau pe rând doi cai.
În luna Mai!

Ai fi putut să-mi dai un gând!
Când roțile izbeau pe rând
Pe caldarâmul de pământ
Caii mușcau zăbala-n vânt,
Sub cerul sfânt!

Eu te-așteptam, deși știam,
Că vechiul drum de macadam,
Nu te-a văzut cam de un an,
Purtându-ți pașii pe sub geam.
Nu-nțelegeam!

Pe strada veche la un colț,
Săreau jăndarii toți pe-un hoț,
Și-l băteau că furase-un cloț,
De se-nchinau creștinii toți.
Tu... fără soț!

Despre albastru

Tu ai ales... albastrul pentru mine!
Tu faci din două zile mici o noapte.
Nu cred că m-am născut cu nemurire...
Și nici... că toate florile sunt moarte!

Tu faci albastrul să rasără viu!
Din ochii tăi întorși spre mine...
Mă simt prea plin, prea viu... ori prea pustiu.
Când zările din ochii tăi sunt pline.

Tu ai ales să-mi tulburi nopțile și taci!
Te rog să mă îndrumi spre vise demne!
Pe tine te visează... bogați, dar și săraci
Când taci tot cerul tău îmi face semne.

Doar o vorbă

Te-am iubit teribil, te iubesc cumplit!
N-am primit nicicând nici  măcar vreo soldă.
Sunt ca luptătorul vândut pe nimic...
Așteptând vreo carte... sau măcar o vorbă.

Am dormit în ploaie cu genunchii-n piept...
M-am hrănit cu pietre mestecate-n scârbă.
Am murit cu zile și-am îmbătrânit.
De la tine mumă... așteptând o vorbă!

Cerul meu e-n suflet... crezul meu di'-ntâi...
N-o să-și spună ruga fără-o vorbă blândă.
Am avut drapelul steag de căpătâi,
Mi-au murit toți frații... fără nici o vorbă!

Ti-am jurat credință, pentru nouă vieți!
Port și-acum în suflet viața ca pe-o tolbă.
Vor mai trece toamne... vor mai trece nopți...
Însă nemurirea... nu e doar o vorbă!

Doar pământul

Cine s-a luptat cu timpul...
Și-a crezut că îl învinge,
S-a luptat cu sine însuși
Câștigând ce nu se înfrânge!

Între atâtea lupte... vine...
Și iluzia letală
Că-ntre-atâtea nopți păgâne,
Doar credința e morală.

Întru-a sufletului boală...
Noi ne cerem argumente!
Dar greșim când cerem vamă...
Pentru gânduri indecente!

-Nu-i adevărată slujba,
Care cere rod din roadă!
Doar păcatul ne constrânge...
Să ne fim și rob... și roabă!

Cine-a vrut sa-și facă timpul...
O pedeapsă permanentă,
A uitat că "scut ori spadă"...
E iluzia-remanentă!

Scut nu ești, dacă nu simți...
Nicio spadă în vreo luptă!
Doar încearcă să nu minți...
Că ești ciot de spadă frântă!

Dacă te-ai luptat și tu...
Nu cu tine, doar cu timpul,
Poate-ai înțeles... sau... nu!
Că ti s-a acrit pământul!

Peste suflete... o iarnă

Obosit de-atâta iarnă
Cu o liniște deplină
Îmi las visele să-aștearnă,
Peste lumi potecă lină.

Jarul s-a spuzit în vatră.
Peste lume bate vântul,
Câinii nici nu mă mai latră
Simt în oase tot pământul.

Luna a albit la tâmple
Umblă hoți de amintiri,
Iar trăirile scălâmbe...
Sunt mai palide, dar vii!

Cumpăr flori, dar florăreasa...
Nu se miră că de o vreme
Iau flori numărate gata...
Doar cu numere obscene!

Cu o o liniște deplină...
Îmi las liniștea să-aștearnă.
Peste noi lumină lină...
Peste suflete... o iarnă!

Foc și tăcere

Iubeam doi ochi... și-i veneram...
Iubeam chiar tot la tine!
Eram tot eu când te chemam...
Erai parte din mine!

Din umeri parcă răsăreau,
Aripele-ți de înger!
Pe mine mă învăluiau...
Privirile-ți de fulger.

O noapte-ntreagă ne iubeam,
Iar timpul sta s-aștepte.
Cu zorii noi ne sărutam. 
Fără a prinde veste.

Tot infinitul era scurt...
Când mă gândeam la tine.
Sfinți și icoane erau scut,
Prea mult, prea sfânt, prea bine!

Apoi cu-o carte mi-ai răspuns...
Cu-o carte doar... cu una!
Și-am râs până am dat în plâns...
De atunci întotdeauna!

Pe cerul meu de răsărit...
Lumina... nu apare.
O stea pe cer, parcă a murit
O stea din Carul Mare.

De bună seamă... tu știai!
Că inima mă doare,
Venin și fiere îmi turnai...
Cu slove amăgitoare.

Te simt și-acum pe cerul meu!
Ești viață și durere!
Măcar în treacăt de-ai fi spus...
Sunt foc, dar sunt tăcere!

O gara

 Gara-i mică... părăsită
A albit murdar de var
N-o mai fluieră... să-i "zică",
Nici măcar câte-un mărfar.

Am îmbătrânit pe-o bancă
Așteptând același tren
Șinele sunt numai riduri
Și mor visele la fel!

Soarta lumii am trăit-o
Pe o bancă amândoi!
Gara-i mică... părăsită,
Gara asta suntem noi!