În numele focului

...Și apă multă era în vremurile acelea!
Curgea din cer, ieșea din pământ,
Așa cum curgea...  sau se oprea, dacă avea trebuință.
-Oamenii i-au spus atunci apei... apă!
Și viață i-au spus apei!
În tot locul se trăia frumos...
În tot binele se trăia.
S-au scris religii în numele vieții și vieți în numele morții!
Au apărut  filozofi care știau să se facă plăcuți... Și muze care plăceau au apărut!
-Tot cerul era o apă!
Oamenii și-au dorit mai mult...
Și au uitat de începuturi!
-Atunci s-a prăvălit focul cu vuiet,
Dintr-odată doi copaci s-au aprins.
-Focului i-au spus "vină"!
Pentru că se temeau de el și  adevăr i-au spus focului.
Toate întâmplările nefericite erau din cauza focului.
În numele focului se făcea dreptate...
Erau uciși cei curajoși și focuri se făceau pe dealuri...
Și în foc erau aruncați cei încercați!
Focul era o erezie a celor mulți.
În numele focului s-au scris religii...
!
Viața focului era scurtă.
Apa, ca o viață, trăia atât cât putea.
Focul, ca o ardere, era cât o trăire!
Iar noi toți trăiam în numele focului!