vineri, 28 martie 2014
Câte linguri?
Cu câte linguri vrei să mai mănânci din mine?
Eu sunt acelaşi... sufletul mi-e bun,
M-am săturat de atâta bunătate care vine..
Eu îmi trăiesc... viaţa mea de-acum!
N-am să aştept să curgă raiul meu în mine...
Sunt parte din lumină şi atât.
Curg nopţile-n ruptura mea din tine...
Mă vrei cum vrei, dar întunericu-i urât.
Ai stors din mine dimineţi albastre...
Cad ca o stea în visul ce-a trecut,
În mine plâng îngeri şi plâng astre...
În tine-i răsăritul de demult.
Cu câte linguri vrei să te hrăneşti?
O amplă legătură creşte-n tine...
Poţi să mănânci o veşnicie şi atât,
Iar eu pot să-nţeleg că... sunt sătul de bine!
luni, 24 martie 2014
Ce am?
N-am
timp, dar ştii... în mine timpul...
Se-ascunde
mut ca o jivină
Ascute
rădăcini şi umblă
Întâi
rostit... până să vină.
N-am
măşti, dar... cine să le vadă?
În
sala unicului bal
Din
când în când... petrec în stradă...
Decizii
demne de-un final.
N-am
loc, dar... pentru lumea asta
Nici
locurile nu-s plătite...
Atât
de multe, nu-s... ştii bine...
În
noi sunt lumi nelocuite.
Nimic
nu am, dar vezi... am totul...
Eu
am să las în urmă totul...
Şi
apoi... am să mă schimb în val!
duminică, 16 martie 2014
Ateii... nu au fost atei!
În lumea asta
paşii-s grei...
Când crezi că
sfinţii sunt atei,
În lumea asta cei
ce sunt...
Sunt parte bună
din pământ.
Atât cât sunt!
Nu s-au gândit
să-ţi fie sfinţi,
Pe când erau
sărmani părinţi...
Şi-au dat obştescul
lor sfârşit
Şi-au pătimit
până-au murit,
Te-au zămislit!
N-ai mai fi fost
dacă prin ei,
N-ar fi trecut
niciun temei...
Aşa cum oul
de-nceput,
N-ar fi făcut...
din trupul sfânt,
N-ar fi durut!
Ai drept să judeci
ce e drept,
Cât inima-ţi mai
bate-n piept,
Dar ai să ştii ce
ai avut?
Când n-ai
prezent... Când n-ai trecut?
... Şi început?
Ateii... nu au
fost atei!
Ei au crezut, în
ce ştiu ei,
Iar zeul lor de
început...
Zăcea în pieptul
lor cel sfânt...
De la-nceput!
N-ai drept să spui
că noaptea-i zi!
Fără să vrei...
fără să ştii...
Căci crezul lor...
era-n pământ,
Era mai sfânt ca
orice gând...
Şi au slăvit ce-i
drept şi sfânt...
Întru... zeu
sfânt!
Ateii... s-au
culcat în glie,
Să-ţi fie inima,
să-ţi fie...
Era un Dumnezeu
arzând...
În crezul tău...
dinspre pământ...
Trup sfânt!
Ardealu-i românesc pământ!
Sunaţi la unu` unu` doi!
Că vin muscalii peste noi...
Îşi poartă cârpe-n chip de steag,
Peste Ardealul meu cel drag.
Spuneţi-le copiilor...
De ciuma grozăviilor,
Păţită ieri, în patruzeci,
Când ungurii fără de legi...
Scoteau din case fraţi români...
Şi-i ucideau, ca nişte câini.
Husarii... huni.
Acum se plimba prin Ardeal...
Apocalipsul pe un cal...
Şi Nero-al meu tace şi râde,
În gaşca lui de chipuri hâde...
Nu vede, tace şi n-aude!
S-au pus iar Iudele la masă...
Să vândă suflete şi case...
Să vândă drepturi şi pământ,
Să calce orice jurământ...
Ardealu-i sfânt!
Sunaţi din tulnice să vie
Soldaţii buni la datorie
Ne-am săturat de jug şi boi,
Care ne-arunca în nevoi,
Ne-am săturat de oameni mici...
Azi noi punem mâna pe bici!
Ardealul nostru-i tot aici...
Şi îi gonim pe venetici!
Sunaţi la unu`unu... doi!
Să ştie potera de noi...
Că pentru noi Ardealu-i sfânt!
Şi suntem demni de-acest pământ!
Iar moartea le-o aducem noi!
Le facem giulgiuri din noroi...
Ciocoilor de pe la noi...
Şi de la voi!
marți, 11 martie 2014
De ce să pleci ?
De
ce să pleci?
Mai
bine, să nu-mi vii,
Chiar
dacă clipa nu se lasă-n veci uitată,
Bat
orologiile morţii, vechi stihii...
Şi
inima îmi e de-atunci îngenuncheată.
Cum
ai uitat?
Atâtea
ploi de vise...
Se-ntorc
în mine, ştirbe, vechi pumnale,
Abia
venisei şi se însorise...
Acuma
strâng doar neguri... în nopţi autumnale.
Ce
început?
Eşti
partea mea de lună,
Ca
un vârtej, îmi smulgi bucăţi din suflet,
Ai
inima... şi-n mine e doar una,
Te
zbaţi în mine... noaptea ca un urlet.
De
ce să pleci?
Mai
bine, ia-mă-n lume,
Aşa
poate-am să umblu printre vii,
Eu
să-ţi fiu viu, iar tu păcat să-mi fii.
joi, 6 martie 2014
Istornicilor mei...
Vă invit să
spuneţi lumii,
Tot ce lumea nu
doreşte...
Cum se nasc pe
lume hunii...
Şi cine îi
păstoreşte!
Vă provoc să fiţi
corecţi,
Dacă ştiţi ceva
din fapte...
Cum mi-au fost
străbunii drepţi...
Şi s-au
preschimbat... de-o noapte.
Cum s-a întâmplat
deodată,
Să mă-mpiedic de
smintiţi?
Când în stiprea-mi
niciodată...
N-am avut aşa
tâmpiţi.
Ce nebuni îmi fac
reproşuri?
Când în ţara mea
strig “Ave”...
Ei atârna zdrenţe
tulburi,
Cu însemnele
scârbave?
Cui să dau eu
socoteală...
De dorinţa mea de
veacuri?
Când văd
clevetiri... urzeală...
Şi în ţara mea
atacuri?
Am votat mereu
românii...
Şi tot unguri fac
vreo lege.
Viaţa înainte
merge!
Când istoria e
curvă...
Cei ce cred
năravul ei...
Ori se fac... că
nu observă...
Ori sunt doar
codoşi şi ei!
marți, 4 martie 2014
De teamă...
Teamă–mi e... c-ai zis cu zisu`,
Că s-a isprăvit cu ninsu`,
Nu-i zefir de primăvară,
Zboară fulgii beţi pe-afară.
... Şi de atâta teamă lungă...
Nici cocorii n-au să-ajungă,
Să se-aşeze pe la ţară...
Să semene primăvară.
M-aş teme să-ţi scriu o carte...
Să-ţi ajungă-n luna Marte
Florile neîmplinite,
Să nu cadă răvăşite...
Peste litere prostite,
Lacrimi vechi... şi ne venite.
De m-aş teme acum de teamă...
Aş da cerul de pomană...
Şi aş desena în loc
Stele sus... şi-n inimi foc.
Fricii să îi fie teamă,
Să-mi mai lase-n cuget iarnă...
Şi-n privire somn tăcut,
Pentru tot ce n-am făcut,
Când strigam, dar eram mut:
Dau ninsori cu împrumut...
Şi vând tot ce n-am avut!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)