vineri, 28 martie 2014

Câte linguri?


Cu câte linguri vrei să mai mănânci din mine?
Eu sunt acelaşi... sufletul mi-e bun,
M-am săturat de atâta bunătate care vine..
Eu îmi trăiesc... viaţa mea de-acum!

N-am să aştept să curgă raiul meu în mine...
Sunt parte din lumină şi atât.
Curg nopţile-n ruptura mea din tine...
Mă vrei cum vrei, dar întunericu-i urât.

Ai stors din mine dimineţi albastre...
Cad ca o stea în visul ce-a trecut,
În mine plâng îngeri şi plâng astre...
În tine-i răsăritul de demult.

Cu câte linguri vrei să te hrăneşti?
O amplă legătură creşte-n tine...
Poţi să mănânci o veşnicie şi atât,
Iar eu pot să-nţeleg că... sunt sătul de bine!

luni, 24 martie 2014

Ce am?




N-am timp, dar ştii... în mine timpul...
Se-ascunde mut ca o jivină
Ascute rădăcini şi umblă
Întâi rostit... până să vină.

N-am măşti, dar... cine să le vadă?
În sala unicului bal
Din când în când... petrec în stradă...
Decizii demne de-un final.

N-am loc, dar... pentru lumea asta
Nici locurile nu-s plătite...
Atât de multe, nu-s... ştii bine...
În noi sunt lumi nelocuite.

Nimic nu am, dar vezi... am totul...
În mine-i loc de timp, de bal
Eu am să las în urmă totul...
Şi apoi... am să mă schimb în val!

duminică, 16 martie 2014

Ateii... nu au fost atei!




  
În lumea asta paşii-s grei...
Când crezi că sfinţii sunt atei,
În lumea asta cei ce sunt...
Sunt parte bună din pământ.
Atât cât sunt!

Nu s-au gândit să-ţi fie sfinţi,
Pe când erau sărmani părinţi...
Şi-au dat obştescul lor sfârşit
Şi-au pătimit până-au murit,
Te-au zămislit!

N-ai mai fi fost dacă prin ei,
N-ar fi trecut niciun temei...
Aşa cum oul de-nceput,
N-ar fi făcut... din trupul sfânt,
N-ar fi durut!

Ai drept să judeci ce e drept,
Cât inima-ţi mai bate-n piept,
Dar ai să ştii ce ai avut?
Când n-ai prezent... Când n-ai trecut?
... Şi început?

Ateii... nu au fost atei!
Ei au crezut, în ce ştiu ei,
Iar zeul lor de început...
Zăcea în pieptul lor cel sfânt...
De la-nceput!

N-ai drept să spui că noaptea-i zi!
Fără să vrei... fără să ştii...
Căci crezul lor... era-n pământ,
Era mai sfânt ca orice gând...
Şi au slăvit ce-i drept şi sfânt...
Întru... zeu sfânt!

Ateii... s-au culcat în glie,
Să-ţi fie inima, să-ţi fie...
Şi zeul lor purtat în gând,
Era un Dumnezeu arzând...
În crezul tău... dinspre pământ...
Trup sfânt!

Ardealu-i românesc pământ!


Sunaţi la unu` unu` doi!
Că vin muscalii peste noi...
Îşi poartă cârpe-n chip de steag,
Peste Ardealul meu cel drag.

Spuneţi-le copiilor...
De ciuma grozăviilor,
Păţită ieri, în patruzeci,
Când ungurii fără de legi...
Scoteau din case fraţi români...
Şi-i ucideau, ca nişte câini.
Husarii... huni.

Acum se plimba prin Ardeal...
Apocalipsul pe un cal...
Şi Nero-al meu tace şi râde,
În gaşca lui de chipuri hâde...
Nu vede, tace şi n-aude!

S-au pus iar Iudele la masă...
Să vândă suflete şi case...
Să vândă drepturi şi pământ,
Să calce orice jurământ...
Ardealu-i sfânt!

Sunaţi din tulnice să vie
Soldaţii buni la datorie
Ne-am săturat de jug şi boi,
Care ne-arunca în nevoi,
Ne-am săturat de oameni mici...
Azi noi punem mâna pe bici!
Ardealul nostru-i tot aici...
Şi îi gonim pe venetici!

Sunaţi la unu`unu... doi!
Să ştie potera de noi...
Că pentru noi Ardealu-i sfânt!
Şi suntem demni de-acest pământ!
Iar moartea le-o aducem noi!
Le facem giulgiuri din noroi...
Ciocoilor de pe la noi...
Şi de la voi!

marți, 11 martie 2014

De ce să pleci ?




De ce să pleci?
Mai bine, să nu-mi vii,
Chiar dacă clipa nu se lasă-n veci uitată,
Bat orologiile morţii, vechi stihii...
Şi inima îmi e de-atunci îngenuncheată.

Cum ai uitat?
Atâtea ploi de vise...
Se-ntorc în mine, ştirbe, vechi pumnale,
Abia venisei şi se însorise...
Acuma strâng doar neguri... în nopţi autumnale.

Ce început?
Eşti partea mea de lună,
Ca un vârtej, îmi smulgi bucăţi din suflet,
Ai inima... şi-n mine e doar una,
Te zbaţi în mine... noaptea ca un urlet.

De ce să pleci?
Mai bine, ia-mă-n lume,
Aşa poate-am să umblu printre vii,
Să port cu tine zilele şi-un nume,
Eu să-ţi fiu viu, iar tu păcat să-mi fii.

joi, 6 martie 2014

Istornicilor mei...



Vă invit să spuneţi lumii,
Tot ce lumea nu doreşte...
Cum se nasc pe lume hunii...
Şi cine îi păstoreşte!

Vă provoc să fiţi corecţi,
Dacă ştiţi ceva din fapte...
Cum mi-au fost străbunii drepţi...
Şi s-au preschimbat... de-o noapte.

Cum s-a întâmplat deodată,
Să mă-mpiedic de smintiţi?
Când în stiprea-mi niciodată...
N-am avut aşa tâmpiţi.

Ce nebuni îmi fac reproşuri?
Când în ţara mea strig “Ave”...
Ei atârna zdrenţe tulburi,
Cu însemnele scârbave?

Cui să dau eu socoteală...
De dorinţa mea de veacuri?
Când văd clevetiri... urzeală...
Şi în ţara mea atacuri?

Am votat mereu românii...
Şi tot unguri fac vreo lege.
Să-i gonim pe toţi nebunii,
Viaţa înainte merge!

Când istoria e curvă...
Cei ce cred năravul ei...
Ori se fac... că nu observă...
Ori sunt doar codoşi şi ei!

marți, 4 martie 2014

De teamă...



Teamă–mi e... c-ai zis cu zisu`,
Că s-a isprăvit cu ninsu`,
Nu-i zefir de primăvară,
Zboară fulgii beţi pe-afară.

... Şi de atâta teamă lungă...
Nici cocorii n-au să-ajungă,
Să se-aşeze pe la ţară...
Să semene primăvară.

M-aş teme să-ţi scriu o carte...
Să-ţi ajungă-n luna Marte
Florile neîmplinite,
Să nu cadă răvăşite...
Peste litere prostite,
Lacrimi vechi... şi ne venite.

De m-aş teme acum de teamă...
Aş da cerul de pomană...
Şi aş desena în loc
Stele sus... şi-n inimi foc.

Fricii să îi fie teamă,
Să-mi mai lase-n cuget iarnă...
Şi-n privire somn tăcut,
Pentru tot ce n-am făcut,
Când strigam, dar eram mut:
Dau ninsori cu împrumut...
Şi vând tot ce n-am avut!