Îndemn

-Moarte,tu cadână pură...
Ce îmi treci prin cale-agale...
Lasă-ți trena, să mă bucur,
De mila Măriei tale!

-Moarte  te-ai gândit vreodată...
Să încerci vreo învoială?
Să lași vorbe bune-n spate
Ca-ntr-o veche socoteală ?

-Moarte ți-ai uitat menirea!
Mă pândești așa de-o viață
-Fă-ți cum știi tu datoria,
Dar te rog să mergi în față!

Și toamna vine

Și  vine toamna după noi...
Ca un răspuns... "ce se cuvine!"
O toamnă  pentru amândoi,
Te atrage... și mă ia pe mine!

Când locul vieții e vândut...
Pe ani frumoși... pe clipe multe,
Nu-i loc de... "eu aș fi putut!"
Nu-i  loc de  prea multe cuvinte!

Trag un  oblon peste un an...
Îl trag cu mare osteneală,
Nu știu dacă mai plânge un castan...
Când voi închipuii o vară!

Și  vine toamna după noi...
Ca un răspuns... "ce se cuvine!"
O toamnă  pentru amândoi,
Te atrage... și mă ia pe mine!

Aș fi putut

Aș fi putut să  te visez întreagă...
Și-n visul meu parfumul să-ți respir,
Dar ce folos că  doar un vis ne leagă,
Tu nu poți fi un simplu musafir!

Tu n-ai știut că te iubesc în taină,
Nici lumea toată nu avea să știe...
E noapte azi pe cerul meu de spaimă
Mi-ai fost tu lună, cer și poezie!

Aș fi putut, dacă-aș putea să  pot...
O-ntreagă simfonie să-ți  șoptesc,
Dar mă afund în visul meu de tot...
Și te iubesc teribil și firesc!

Puteam să fiu un arbore trăznit...
Şi frunzele să-mi cânte a tăcere,
Cu fruntea aşezată spre zenit...
Aş fi rodit dorinţă vin și miere!