luni, 19 august 2019

Să punem vin în felinare



Aș vrea o noapte să petrecem!
Într-un destin de lună nouă,
Doar în rostiri să ne întrecem...
Și-n vinul mirosind a rouă.

Poteci de drum cu pași nesiguri...
Să răsfoim sub tălpi cuminți,
Iar învoiala să ne fie...
Simțire-n rătăciri de sfinți!

Să ne dăm liber la crezare!
Și visul să ne fie plin...
Că nu-i drum bun spre altă zare...
Sau zbor curat... ori zbor deplin.

Aș vrea o noapte să petrecem!
În noaptea-n care fiecare...
Va lumina pe unde trecem.
Să punem vin felinare!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu