Fir de viață

Pe poteci de ape negre,
Trage luna să se spele
Peste netedele unde...
În vâltori cu ape grele!

Noaptea cade obosită
Și se teme că aici
O să-i numere urmașii...
Pașii obosiți și mici!

Lilieci sfârșindu-și treaba
Se îndreaptă către turle,
Fluturi înfrățiți cu pleava
Își petrec robirea-n turme.

Ierburi drepte ca lumina
Stau în calea izgonirii,
Trestii cu-aplecări de vină
Își tot plâng sămânța firii.

În desișu'-aproape negru...
Pui de lișițe timide
Țipă și-și fac mândru glasul...
Din cotloane... de firide.

Dintr-o dată nouri roșii...
Merg pe cer, ca la comandă.
Și se-arată-n depărtare...
O lumină blândă, caldă!

Roșu ca un fel sânge...
Sparge provocarea zării
Și își crește-a sa lumină
În tot crudul revărsării.

Tot pământul se-înfioară!
Lumea-și ține răsuflarea.
Și cu toată  străduința...
Peste noi se-înalță vrerea!

Alb și cald nechează caii
Bucură-se-n veci lumina,
Azi am dobândit o viață...
Îngeri blânzi ne poartă vina!