Eu n-am, să-ţi spun

Eu n-am, să-ţi spun minciuni adevărate.

Nici, vorbe mari, nici versuri, n-am să-ţi spun!

Din toate nopţile curate... doar sărutările, furate,

Uitate-n sinea mea am să-ţi îngân.

Atâtea gânduri se izbesc în mine...

Când inima-mi e soare în zenit,

N-ai timp să crezi destul în tine...

Aşa cum eu nu cred... că tu, m-ai fericit!

Pot să cutez să-ţi, tulbur existenţa...

Şi să-ţi adun din renunţări, culori neîmplinite,

Dar n-am să uit că toată rezistenţa,

E viaţa netrăitelor, iubirilor, iubite.

Eu n-am să-ţi spun poveşti trăite doar de mine,

Nu, n-am să-ţi spun că viaţa-ţi e minune,

Dar dacă ochii tăi îmi spun poveşti...

Poveste, ai să-mi fii... în astă lume!

Cât de demnă ai să fii... de al meu nume!