Și poate de-aia

I-am smuls și toamnei un surâs.
Mă înseninez... și poate, de-aia!
Aștept să-mi vină un răspuns.
Cât râd, cât plâng... cât toată ploaia!

Să nu-i spun omului ce nu-s!
Cânt felinarele... și ploaia.
Azi răsărit, mâine apus.
Mă înseninez... și poate de-aia!

Smulg întrebări din semnul plus...
Atât cât pot... și poate, de-aia!
Am zăbovit, fără răspuns..
Mai zbor, mai cad... mai râd...
Mai plâng... și sunt și eu un fel de nud.
Când toamna mea își plânge ploaia.