Codalbul

-Laur... trebuie să le spui și lor!

Cu urmele zării în gheare...
Codalb-ul își scutură ciocul.
Se-ascunde cu totul în soare...
Și-și poartă spre ape norocul.

Cu zboru-i plutind a săgeată...
Își domină cerul de mâine,
În ochi îi străfulgeră-odată.
Un stol de bucată de pâine!

E liniște-n cerul de sus!
Zvâcnirea în sânge-i palpită.
Un gând încolțește-n adins...
Și fapta...  de arme-i e  pită!

Codalbul își scutură pleoapa...
Își poartă senin nenorocul,
Se-ascute și-n zbor frânge zarea...
Și moare în vis... căci vrea totul!