Un brad s-a înălţat, aici lângă pădure...
Avea cămaşa verde... şi barbă albă, avea,
... Avea aureolă... şi-avea şi haine sure...
Era ca un sihastru... un sfânt cred că era.
Se apleca de vânturi... doar dacă iarna rece...
Făcea un soi de sumă... cu vânturile reci,
Căci bradul meu... e mândru.. şi n-are trebuinţă,
Să se aşeze-n dungă... să stea fără voinţă...
El aştepta o taină... un domn fără de nume,
Să ne mai dea speranţă... să-aducă pacea lumii...
Aşa cum simt românii... aşa cum spun străbunii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu