Atât de frumos era rombul, Acela!
Formele lui vinovate...
În cutele lui puteai privi întreaga lume.
Umbrele lui erau îndoielnice...
Şi îşi arata toată strălucirea,
Ca un nimb.
Rombul era ca o altă imagina a ta.
Îşi desena contururile, doar când tu nu îl priveai,
Ştiai că este acolo!
Dansa ca o fecioară încă nedată,
Dansa ca însăşi viaţa.
Te domina ca un soi de ştiinţă,
Ocult îţi chema toate dorinţele,
Te întărâta până când nu mai erai tu.
Îţi chema fără să vrei simţurile...
Şi te înrobea!
În forma lui de romb!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu