miercuri, 31 iulie 2013

Mi-am plagiat un prim-ministru Sau (Ce înseamnă să fi mic să faci nimic)





     In copilărie aveam un vecin care era săracu` mai mic cu doi ani decât noi restul găşti.
Nu avea niciodată vreo idee despre cum să ne jucăm în schimb era de acord cu tot ce se propunea.Ar fi fost bine până aici, doar că râdea şi repeta ca un papagal, el nefiind original în gândire şi avea prostul obicei să-şi „combată” propriile comentarii.
     A fost unul dintre momentele în care m-am întrebat: „nu poate? Sau..” nu vrea”?
De altfel nici nu ar fi contat răspunsul, oricum nu pricepeam de ce îl merit eu pe el sau el pe mine. Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat şi am văzut că acest „Viorel”... aşa îl chema, s-a multiplicat, peste tot dădeai de unul ca el.


       Punctul culminant pentru mine a fost cel în care l-am schimbat pe „Viorel” cu „Victorel”. E groaznic să vezi „un ăla micu`” în rolul mare, toată ziua peste tot, neavând decât mici râci şi hârjoane care lui „Viorel” poate îi stăteau bine, dar lui Victorel?
       Aşa s-a întâmplat că nu exista nici un soi de coerenţă în discursuri... păi de unde să fie? Când era mititel zicea că: NU „Roşia Montană”... acum zice că da, poate că nici nu ştie ce înseamnă sau poate nici eu nu ştiu?
        Cum ar fi să am în curte un zăcământ de aur? Să fiu atât de puturos să nu îl pot exploata?
        Atât de prost încât să nu ştiu? Atât de idiot încât să spun celor de pe stradă „Hai Bă, veniţi voi şi scoateţi-mi aurul şi îmi daţi şi mie zece la sută din tot!” De ce zece? Cum de ce? Aşa, pentru că eu sunt mic, nu ştiu nimic! Zece e o notă pe care nu am luat-o niciodată... nici când am copiat.. şi nu înţeleg. Sărăcia îl scotea din casă pe „Vioctorel”, dar unde să se ducă? La birt râdeau toţi de el. Cică ar fi „cam prost” ziceau unii...” cam mic” ziceau alţii.
         Lumea se îngusta în jurul lui, tot mai mult. Ziceau femeile în sat ca: „la cum arată”... sigur nu o să se înmulţească... „n-ar avea cum”. Eu nu ştiu la ce se refereau!
         Il ocolea lumea domnule... aşa ajunsese „el” Vioctorel. Se mai bălăcărea el: cu calul, cu câinele, cu câte-o capră... da, nici aşa...
         Căuta înţelegere pe la copii ăia mici care nu puteau vorbi, era bine doar ca ăia, îl scuipau şi erau tare agresivi, bine că nu puteau să meargă... altfel cine ştie...
         In cimitir dacă se ascundea... nu primea nicio colivă, nicio gogoaşă. Se mai uita în ochii lui câte-un bătrân şi îi spunea: „Vezi mă bolovane ce-ai făcut???” El nu prea înţelegea... sau în orice caz mima prostia cu o naturaleţe demnă de Oscar.
         Unde erau vremurile de altă dată? Flori... cravate roşii... ei, acolo trebuia să spui o propoziţie să zâmbeşti cât mai tâmp şi era bine. Nu e normal! Asta fac şi acum şi uite că nu mai merge aşa...
         La lapte... cât e t.v.a.- ul?... da la colaci? „Lăsaţi-mă bă” e prea greu „aia de-afară mă toacă” „voi mă chinuiţi”... nici nu ştiu ce caut eu aici. Nu ştiu de ce mai fac încă un împrumut... ca „la magazin nu se dă nimic pe datorie!”... totul se plăteşte cu vârf şi îndesat! Vara asta investitorii investesc în îngheţata. „mamăăă” câte locuri de muncă...” durabile” şi bune...  e criza de îngheţată... mai ales vara. Eiii... v-am spus cam multe, trebuie să îmi schimb chiloţii că aştept vizita de stat... ă  ăăă   de sat. O să vedeţi voi cine mă iubeşte, am să capăt o datorie maree de la Fănel Mucea Investment şi voi o să o plătiţi!



P.S... dacă aveţi senzaţia că se potrivesc evenimentele sau personajele... staţi liniştiţi doar vi se pare!
Este o poveste fără sfârşit care s-a repetat suficient!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu