Tăcere, strigăt mut,

Din tăcere-mi strigă visul...

Şi rămân tot eu cu zisul,

Vântul bate, focu-i viu,

Mă aplec strigând ce scriu.

Tace vântul, tace marea...

De tăcere-mi strig strigarea,

Tace cerul meu durut,

Cu cât tac, tot strig şi-s mut.

Scurgă-se-n tăceri strigarea,

Cerul meu e larg ca marea,

Că mi-e grea tăcerea mea,

Tac de mine...  zbor de ea.

Şi eu tac... şi vântul zice,

Când nu strig îi sunt complice...

Şi mie greu cât  mare-i zarea,

Cât strigarea, cât mirarea.

Cântec viu de pitulice,

Cânt şi eu când n-am ce zice,

Cerul, vântul şi mirarea,

Îmi acoperă strigarea.

Strig şi eu ce tac acum!

Marea-i vântul, ceru-i drum,

N-am să plâng cum curge ceara...

Tac şi strig visând uitarea!