Mi-am pus mâinile
tale peste pieptul meu...
Gol de tine... gol
din mine.
Ridic privirea
spre tine...
Aşa cum munţii
ridică nori peste fruntea lor,
Frunzele înalţă
toamna din rugăciuni...
Şi mugurii se
gândesc la infinit.
Ce îţi trebuie
pentru un somn bun?
O piatră drept
pernă...
Şi propria lungime
a trupului tău!
Uneori... uit să
mă nasc normal...
Şi până să mor nu
reuşesc să îmi revin,
Aşa că mor înainte
să-mi iau seama!
Mor în plin
zbor... cad în plină trăire...
Şi zbor în golul
pe care nu l-am trăit.
Iubesc dacă am
timp... şi mă îndrăgostesc,
Dacă luna face
conjuncţie cu vreo planetă.
Muzica liniştii
coboară...
Apa mării se-nalţă
cât o prăjină...
Stelele se simt
stăpâne peste viaţa lor,
Iar tu crezi că
mâinile tale sunt leac de suflet,
Pântecele tale
nasc dorinţi,
Zâmbetele mele
nasc nume de sfinţi...
Şi mă trezesc viu
în ciuda...
Zbaterilor tale.
Am mai murit aşa
de fiecare dată,
Am mai postit
cuvinte...
Să iei aminte!
Nu eu mor!
Moare ceva din viaţa
dinainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu