Urme de chei...

Eu cu ale mele gânduri,

Stau închis sub a mea frunte,

Întrebându-mă pe mine:

Cum se naşte întrebarea?

Care-ar vrea să mă frământe?

În lumina matinală

Aşternându-se-n  tăcere,

Îndoiala ca o boală,

Face pact cu mine însumi,

Să stau jos... să nu pot cere.

Mă întreb dacă-i vreun drum...

Doar înconjurat de vise,

Neînţelese până acum,

Nici de minţile deschise,

Care-au fost cumva ucise.

Cu o minimă morală...

Îmi administrez ideea,

Că gândirea ideală...

Nu există... şi de-aceea...

Tot în vise-mi găsesc cheia!