Tot noi,

De ce să-ţi vreau surâsul?
Când tu-mi vrei îndoiala...
Şi între ieri şi mâine,
Nu ne mai suntem noi?

De ce atâta patos?
În noaptea ce ne-închide...
Cu o lumină surdă,
În temniţi fără chei?

De ce ne ning regrete?
Şi cor de trâmbiţi urlă...
Când peste-atâta iarnă,
Nu ne mai suntem noi?

De ce în calendare?
Se tot înălţă sfinţii...
Şi moartea lumii vine,
În noaptea de noroi?

De ce să-mi taci întruna?
Când eu îţi vreau zenitul...
Afară nu-i nimica,
Nimicul e-între noi?

De ce să-ţi tulbur visul?
Când tu îmi tulburi viaţa...
Şi din atâtea rele,
Ne mistuim în noi?

De ce ca-ntr-un miracol?
Se-ntorc în noi străbunii...
Şi-n noi, nu mai sunt oameni...
Şi nu sunt drepţi ca ei?

De dragul omeniei...
Hai să ne facem cruce!
Avem acelaşi sânge...
Suntem aceiaşi noi!