Odinioară...

 Mi-a-ngheţat în minte soro,

Calul, puşca... din Marlboro...

Şi deşertul de sub ei,

Scânteind ca roşii... piei.

Ca o umbră de apus...

S-au urcat la cer... s-au dus,

El cu masca lui de fier...

Calul... nechezând a ger.

Într-o cale de drum bun,

S-au pierdut-trecut... de-acum,

Ei şi ale mele vise,

Călcând peste lumi deschise.

... şi de-atunci, îi vreau napoi,

Ochii-s trişti, ochii-mi sunt goi...

Pantalonii... nu-mi sunt scurţi..

Ca acei purtaţi prin munţi

Şi n-am vreme şi n-am timp...

De soldaţii mei de plumb

Sau de mingea jupuită...

Care nu stătea o clipă.

Dimineaţa, prânz şi seară,

Cum era odinioară...

Când uitam ce-nseamnă timpul,

Noi trezeam cândva Olimpul.

Noi făceam cândva din seară...

Soare mândru să răsară,

Într-o margine de vară...

C-un foc mic... şi cu-o chitară.