Şi eu am fost, cândva

M-am trezit într-o dimineaţă,
Acoperit de pulbere de aur.
Atât de dens încât am crezut că sunt "preafericit"!
Lucea mantia...
Îmi sorbeau cuvintele... o mie de supuşi,
Încât am crezut că am inventat o nouă religie.
Semenii se plecau până la podele...
Şi i-am detestat!
Vremea, mi se împotrivea...
Şi m-a detestat!
Vremurile mă făceau de toată jena...
Şi m-au îngropat!
Am fost un Nero... ars de atâta,
Ardere.
Am avut atâta aur, încât...
Umerii, genunchii şi simţirea...
Mi-au îngenuncheat fruntea!
De-aia... nu visez aur...
Să nu-mi fie trăirea în noroi!