Fluture de lampă,

 Ca un fluture de seară...

M-am născut şi eu din pupă,

Şi-am dansat întâia oară...

Cu o lună neîncepută.

Simt şi-acum în mine dansul,

Dar culorile au pierit.

Nu am lună, dar apusul...

E început de nesfârşit.

Aripile-mi pe la margini...

S-au pierdut pe cerul nopţii,

Şi grădinile-n paragini,

Stau vrăjite-n faţa morţii.

Mă gândesc să apară luna...

Să dansez în faţa ei,

Să-i seduc măcar cununa,

Sar din mine... sar scântei!

Vai ce strălucire-n formă...
Văd aici... mult mai aproape,

Şi căldura mă transformă...

Simt că-s cer plutind pe ape.

Mă reped să simt tot valul,

Mă rotesc să simt lumina,

Sunt un zeu, deţin controlul,

Eu sunt fapta, eu sunt vina!

Mă izbesc cu pieptu-n faţă,

Nu simt nicio remuşcare,

Simt ca-n zborul meu e viaţă,

Vreau o nouă întrupare!

M-am temut de-o moarte crudă...

Când nu cunoşteam lumina,

Purtam verde de omidă...

... dacă mor... îmi e totuna!