Resemnare

Pe pământul alb din faţă...

Paşii vieţii stau s-aştearnă,

Reveria surdă-a gheţii,

Râd ca vântul...

Plâng a toamnă...

Scriu a iarnă!

Curg sentinţele uitării,

Precum visele de taină,

Iar în umbra dimineţii...

Cer şi sare...

Mă răstoarnă,

Ca o iarnă.

Adevărul meu dispare,

Din puţinul vid păstrat,

Nu se stinge şi nu moare...

Se transformă delicat,

Uită tot ce-a îndurat,

Şi-i păcat!

Am ajuns să cer iertare,

Celor care m-au rugat,

Să le cer cu-nfrigurare...

Viscol, vifor,

Resemnare...

Şi-am uitat!

Nu-i dorinţa mea... ninsoarea,

Care vine şi ne-îngroapă,

Dar e bună sărbătoarea...

Când ceri vin

Şi primeşti apă,

Nesfinţită dar curată

De sub pleoapă.