Ave

Şi eu că orice mamă ce-şi mângâie pruncii

Cu dosul palmei

Am creat lumea asta într-o zi de Vineri

Urmând sfatul înţeleptului satului...

Băteam calea mânăstirilor ştiute şi necunoscute

Mă închinam de 300 de ori la fiece slujbă

Şi pupam toate moaştele cu însemnul crucii

Odată am pupat plăcuţa cu locul de parcare al preafericitului,

Pentru că şi ea avea semnul crucii.

De mic prunc îmi doream să am un papamobil

Înconjurat de oameni.

De câteva mii de ani (2) evoluez.

Ca un mormoloc de broască ţestoasă

Domin lumea mea!

Mă trezesc cu îndoielile lui Toma

Trăiesc din arginţii căpătaţi în schimbul trădării

Din neputinţă...

Şi mor cu lepădările lui Petru în fiecare seară.

Mai bine ascultam de prostul satului care era mai înţelept,

Când spunea:

 - Şi azi am izbăvit lumea!

Apoi golea paharul şi zicea pios Amin!

Ca o mamă care-şi închină pruncii.