Întâi credeam că ştiu!

- Mi-a crescut o aripă, atunci,

Din coaste... deasupra mâinii stângi.

Albă era dacă o priveai de departe

Şi mare era, dacă nu te uitai la ea.

Era o vreme când vânam vise

Şi le povesteam, pentru că nimeni

Nu bănuia că sunt ale mele.

Tot cam pe-atunci culegeam stele sângerii

Şi le puneam deoparte

 în sân le ţineam.

Cu o aripă nu puteam zbura

Şi mi-am zis că e un soi de pedeapsă

Un semn, ca un fel de aripa,

 Îmi era umărul drept

Stătea să bată zvâcnind că o inimă

Îndreptăţită să iubească.

Oamenii râdeau de semnul aripii...

Şi tu ai râs, strigai şi te minunai.

O durere mută îmi orbea

Faţa coastelor mâinii stângi

Ars îmi era pieptul cu urme sângerii

Şi stele îmi erau visele...

 Pe care nu le mai puteam atinge.

Aripă era, dacă nu o priveai

Albă era... dacă o simţeai.