De ce pășești?..

De ce păşeşti desculţă-n ceaţă?
Şi vălureşti poteca udă?
Ce, ai mai vrea să-mi spui acuma...
Ce-ar vrea urechea să-mi audă?

De ce prin ceaţă umbli goală?
Fără să vi, fără să pleci?
Cu ochii goi, negrii de smoală,
Cu ochii tăi pustii şi reci.

Mi-ai spune poate c-am iubit...
Cum am ştiut şi tu n-ai vrut...
Mi-ai spune poate c-am murit,
Încet şi demn, că la-nceput.

Că n-am ştiut să te iubesc,
Ca pe o nimfă de departe...
Că n-am ştiut de la-nceput,
Ca lumea toată ne desparte.

Că te-am iubit... şi că prin viaţă,
Eu am trecut ca un străin...
Uitând ce viaţă te învaţă,
Uitându-mă la tine,
Ca la un dar divin.

Mă-ntreb şi-acum, dacă tu mergi în ceaţă...
Sau dacă, eu păşesc îngândurat...
Şi nu mai ştiu, dacă privesc în faţă...
Dacă mă-ntorc... sau, dacă-s vinovat.