Daca... sunt?

  

Ţi-aş răspunde-ntr-un cuvânt,

Eu sunt apă şi pământ,

Sunt şi dor şi ram şi cânt,

Sunt o umbră pe pământ.

Şi ţi-aş zice dacă-aş şti...

De-am trăi doar veşnicii...

Când ni-s zorile pustii,

Am muri... sau am fi vii?

Aş alege într-o viaţă,

Să fiu vis de dimineaţă,

Aş alege de-aş putea...

Din ce ştiu... să am ce da,

Din puţinul meu de vreme,

Să am loc, să am ce cerne...

Să răspund cu o-ntrebare,

Veşnicia ta mă doare?

Sau... mă tem de moartea vie,

Care ştie ce-o să fie...

Pe când eu nu ştiu să-ţi zic...
Nu sunt mare, nu-s nici mic,

Întrebarea îmi e mare...

Moartea, n-are îndurare?

De iubirile trăite...

Ce sunt vii şi nemurite?

Stau ascunse-n aşteptare...

Pentr-o altă întrupare.

Ţi-aş răspunde, dar n-am vreme...

Să las timpul peste gene,

Râul să-l transform în mare,

Poezia-n sărbătoare...

Şi uitările în valuri,

Strânse strâns în zid de maluri.

N-am putere şi nici când,

Să m-ascund de vreun cuvânt,

Într-o umbră de trup sfânt,

Eu nu sunt nici zbor nici cânt.

Obosit m-aplec la rând.

Aş avea o rugăminte...

Dacă-adorm ţine-mă minte.

Cum am fost... şi nu cum sunt,

Că-s şi apă şi pământ