luni, 22 aprilie 2013

Scumpă doamnă U.I.E...




Vezi că nu ţi-a fost iubire?
Vrerea ta de mână-ntoarsă,
Ai dorit doar răzvrătire,
Dintr-o inimă nearsă.

Vezi că se tot schimbă soarta?
Când vrei nori şi nu vrei soare,
Dintr-o inimă în alta,
Trec doar visele în zare.

Vezi că ce-i frumos rămâne?
Şi-n legende se-adânceşte,
O tradiţie... un nume,
Ce cu drag se povesteşte.

Vezi că nu-i puţină treabă?
Să te joci aşa cu viaţa...
Şi să schimbi trecutul lumii,
Făt-Frumos-ul cu Paiaţa?

Vezi că vine ea şi vremea...
Şi-ai să-mi dai tu socoteală,
Pentru că-mi sluteşti trecutul,
Adevărul în sminteală!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu