Umbre lungi şi
obosite,
Se strecoară
printre case,
Se lăţesc pe
nesimţite,
Ce e mort... a
mort miroase.
Nori întreţinuţi
cu ceaţa,
Străbat ciorile pe
ceruri,
Fumul îşi întoarce
faţa,
Ce e mort... e
mort de-a pururi.
În fiorul
pustiirii,
Tot ce intră nu
mai iese,
Şi din spaimele
robirii...
Mort să fi... să
nu-ţi mai pese.
Între noi îngheaţă
totul,
Ca o volbură
rostită,
Moartea îşi
întinde trupul,
Peste-o lume
obosită.
Acum tac s-ascult
doar vântul,
Dac-o fi şi o fi
vreodată...
Eu şi lumea asta
toată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu