vineri, 15 februarie 2013

Întrebări



Din întrebări m-am întrupat...
Şi nu a fost întâia oară,
Când m-am pierdut...
Şi-s vinovat, că n-am ştiut ce-o să mă doară.

Acum din joaca de cuvinte,
Îmi fac o soartă... un destin,
Nu am ştiut ca prima oară,
Ce-i  gol în mine... e şi plin.

Înot... sau zbor ca întrebarea,
Ce se întinde peste lume,
E vie vorba sau răbdarea?
Să dau trăirilor un nume...

Din întrebări se nasc răspunsuri,
Sunt: bune, rele sau rebele?
Cuvintele cu mii de sensuri,
Din întrebări din doruri grele.

Şi-n răsăritul altor vremuri,
Mi-aş pune încă o întrebare...
E viu cel care nu-şi răspunde?
... Sau mort e cel ce nu le are?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu