Vine-o vreme...

Vine-o vreme când lumina... bate aşa, din întâmplare...

... şi lumina, doar lumina, e o flacără ce moare...

Vine-o vreme când din tine vrei să poţi.. să te trezeşti...

Şi-ţi doreşti să fii lumina... şi-ţi doreşti să vieţuieşti.

Vine vremea când strămoşii... te întreabă cine eşti?

Dacă ştii să spui... răspunde... nu-ncerca să-i amăgeşti...

Vine vremea când din tine... înfloresc lăstari... şi-atunci,

Ce-o să spui...” chiar la culcare”... ce poveşti le spui la prunci?

Vine ea, această vreme... să îţi termini aventura...
Şi-ai să ştii, ce-a fost cu tine?... ce e bârfa... ce-i natura?

Vine vremea peste mine... vine şi mă încolţeşte,

Ca o sfântă rădăcină viaţa mea... mă răscoleşte!

Vine vremea... ca o moarte... vine vremea peste noi...

Şi ne-ntreabă poate-n parte... poate doar pe amândoi...

Ce-am făcut cât ne-am trăit?... în această scurtă clipă?

Ne-am urât... ori ne-am iubit? Ori... din noi am fost risipă?

Vine vremea... ştie timpul, vine... nu ne iartă ea,

N-avem timp să-ntindem trupul... ştie vremea, vremea mea,

Unde mi-am pierdut răspunsul, unde-i demnitatea mea,

Vine vremea... şi mă-ntreabă... ce-am făcut în vremea mea?

http://catalincodru.blogspot.ro/