Început de Luni,

Am vrut într-o zi să schimb, zilele săptămânii...
Şi am reuşit... Sâmbătă cu Luni,
Marţi cu Duminică,

Zorile cu asfinţitul...
Şi prezentul cu trecutul.
Pe când visam, zburam la mare,
Când mă trudeam eram mirare,
Tot n-am putut schimba mai mult,
De la sfârşit la început,
În jurul meu toţi cei „ce ştiu”.
Mi-au spus că-i bine... da-i târziu,
Să fac eu însămi inversare,
În mersul acestei lumii bizare...
Să schimb ceva... sau să mă schimb!
E bine aşa, chiar dacă-i strâmb.
Cum ai să întorci atâtea zile,
În săptămână... Miercuri? Vineri?
N-am înţeles ce-i greu aşa,
De ce să-ncerce cineva?
De ce atâta tevatură,
Când nasu-i nas şi gura, gură?
E bună viaţă cum o ştim!
E bună cât o mai trăim.
Vrei să te-apuci să râzi de noi,
Să faci prea multe zile Joi?
Să stea în ceruri... şi pământul,
Pasărea să îşi plângă cântul?
Să zboare vacile pe câmp,
Să zboare elefantul tâmp?
Nu... Nu se poate aşa ceva
... şi-aici e numai vina ta!

M-am depărtat de frici şi temeri,
Şi-am început de Luni cu Vineri.
M-am odihnit, o zi de Marţi...
Uimit, de-atâţia învăţaţi.
Care ştiau ce-i bun la noi...
Şi când e rost să fie JOI.