Născut fără de vrere

Îmi cresc păreri în cuget... ca însăşi fii mei,

Sunt uneori sihaştrii... sunt alte ori atei.

Îmi cântă-n piept a silă, doar sufletul pustiu,

Se scurg fără de moarte... speranţe-n hohot viu.

Îngenuncheată-aripa, se zbate şi se pierde,

Scurmând în mine visul... rotindu-se a verde,

Mă clatin când sunt sigur, când ştiu ce am avut...

Şi dor în mine-i clipa, când simt ce m-a durut.

Am sărutat în taină, atâtea vechi vestigii,

Când candela durerii, striga zeci de religii...

Şi m-am născut din noapte, cu tot ce-am preţuit,

Din mine vine vinul, sfinţit în asfinţit.

Atâtea lumi pierdute, se nasc şi mor în mine,

Când tara lumii moare... şi mor trăiri în mine,

Am să fiu iar condeie... ai să-mi fi călimar,

Şi–am să mă nasc din tine... şi n-ai să ai habar!