Ce gând nebun...

Ce gând nebun îţi pune-n ochi orbire?

Când îţi doreşti în casa ta pieire?
Se-opreşte timpul peste trupul tău...

Când cel ucis... e bun ca Dumnezeu.

Curg lacrimi peste ţara-n care stai,

Stau cocoşaţi ai tăi... tu suflet n-ai...

Şi te-amăgeşti că nu e vina ta,

Dar ştii şi-n somn că nu-i aşa... căci nu-i aşa!

Pupi mâini străine pentru fală... pentru bani...

Crezând că-au să te ierte peste ani.

Dar uiţi că niciodată vreun popor...

Nu l-a uitat nepedepsit pe trădător.

Te simţi “ales”... şi te-amăgeşti cu ştire,

Te pupă-n cur cei care-ţi cântă părăsire...

Şi te mândreşti cu-o şleahtă de mârlani,

Care te vor “vândut”... pe-o pungă de doi bani.

Ce gând nebun îţi pune-n ochi orbire?

Să îţi trimiţi tot neamu-n răstignire?

Şi să te crezi vreun fiu risipitor...

Stârnind gardişti pe propriul tău popor?