Clopotare...

Clopotare... cum ţi-e voia,

Să-i spui lumii că-i păcat?

De vreun suflet dat uitării...

Fără vină... fără dat?

Ai vreo vorbă de-ntristare?

Sau nu-i vreme de anunţat...

Să-mi vesteşti vreo sărbătoare,

Dacă-i slujbă sau de-i sfat.

Clopotare... dă-mi o veste!

Vreau să ştiu că nu sunt singur,

Când îmi moare mie lumea...

Şi se-aşează... rânduri... rânduri...

Ai vreun semn ce schimbă cheia,

Din iertarea unui neam?

Cum ştiau prea înţelepţii...

Schimb curat... cu-n vot de blam?

Clopotare, bate semne!

Să se-audă între oameni,

Că trăim vremuri nedemne...

Culegi vânt când sfadă sameni!

Marea -şi leagănă durerea...

Dară tu bătrân poznaş?

Ai în gât lacrimi ca fierea...

Şi tot baţi... şi nu ne laşi!

Cloptare, dă-mi lumina...

Dacă am să mor şi eu...

Poate-n două sau trei zile...

O să-nvie versul meu...