Românul meu nicicând... n-o să dispară...
La noi se nasc nemuritorii a doua oară,
Suntem trecuţi de vămi... de vremi...
Avem nănaşi... pe sfinţii Brâncoveni!
Am străbătut istoria de jos în sus...
Brâncuşi a fost desculţ... din noi s-a dus!
Ca un destin descris din infinit...
Din noi s-a scris columna-n nesfârşit!
La noi a înflorit tot teiul dintr-o lume,
Nu se va naşte vreun luceafăr cu al său nume.
Nici mama nu mai plânge la izbuc,
Aşa cum o vedea... frumos... Coşbuc!
Ne-am însemnat cu pană mândră Poenaru,
Nu Prometeu a inventat amnarul!
Nici zborul nu a fost în van...
Ne-a învăţat, cel Coandă... cel Traian!
Cei mai iubiţi dintre toţi tracii...
Ne-au fost nouă părinţi... noi suntem dacii!
Care din moarte făceau sfat de viaţă nouă...
Se bucurau când viaţa-ar vrea să plouă!
Înţelepciunea noastră s-a născut la sat...
Noi am pus ţeapă celor ce-au furat!
Am dat o moarte nouă... robului străin,
Când a-ncercat să intre... în ceriul nost senin!
Din neamul nostru... se-ntrupează sfinţii...
Ca Noica, Eliade, Cioran... şi toţi părinţii,
La noi e jale multă... când peste munţi şi ani,
Sunt hăituiţi haiducii...
de Iude cu mulţi bani.
Aici răsare grâul... din curcubeu răsare...
Şi apele şi focul... din mare îşi fac mare,
E însemnat tot locul în care m-am născut...
Cu chihlimbar de aur... din turba şi din lut.
La noi în Hamangia... tot omu-i gânditor,
Scria la Tărtăria cu dor născut din dor...
A fremătat o lume... când ne cânta Enescu...
Şi lumea-i o culoare... simt foc în Grigorescu
În neamul meu se nasc... întruna domnitori,
Din stirpea mea se nasc acei nemuritori...
Inventatori de seamă sau filozofi cu crez!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu