Se sting ninsori în fiecare astru,
Din clipa-n care zeii simt trufie
Se-ndreaptă lumea nouă spre dezastru...
Şi vechi piane scriu o simfonie.
Se sting ninsori de fiecare dată...
Când zori-s mai bătrâni decât o noapte,
Din harpe vechi mai sare câte-o notă...
Şi din istorii ne rămân doar fapte.
Se nasc iluzii frânte sub balcoane...
Şi cad cetăţi în luptele proscrise
De dimineaţă au murit de foame,
Aproape toate trâmbiţele ninse.
Se sting ninsori şi stinsă moare clipa,
De atâţia nori se oglindeşte cerul,
Se sting şi-n urma lor se naşte frica...
Ne moare fără veste viitorul.
Acum s-a stins şi ultima ninsoare...
Cad fulgi uimiţi fără să ştie...
Doar zeii surzi se ceartă pe prostie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu